[ Acest articol abordează BJJ-ul, însă principiile prezentate se aplică oricăror sporturi de contact și arte marțiale care ori nu au fost concepute pentru supraviețuirea agresiunilor reale actuale, ori s-au transformat în forme competiționale. ]

”Oricât de frumoasă ar fi o strategie, din când în când ar trebui să ne uităm și la rezultate.” Winston Churchill

Permite-mi să încep, ca de obicei, spunând că am un respect absolut pentru BJJ (Brazilian Jiu-Jitsu). BJJ este ca un joc de șah pe saltea — practicanții trebuie să fie foarte inteligenți și într-o formă fizică excelentă. Majoritatea instructorilor de la sălile de Krav Maga pe care le-am deținut practicau BJJ cu binecuvântarea mea. Am avut o centură neagră în BJJ care preda clase de BJJ în sălile mele. Cred că este esențial să fim bine pregătiți și să știm ce facem la sol. Fiul meu practică BJJ la o sală și îmi place ce învață acolo! Aș fi putut să-l înscriu la orice disciplină, dar am ales BJJ pentru el. Nu există ceva mai potrivit pentru o luptă unu la unu în curtea școlii.

Ceea ce mă deranjează profund sunt acei oameni care promovează BJJ ca fiind soluția supremă pentru autoapărare. Tocmai am dat peste un site al unei săli de BJJ care afirma că ”Krav Maga te va ucide”. Serios. Spuneau că, din punct de vedere statistic, majoritatea confruntărilor sunt lupte unu la unu în baruri, fără arme implicate, deci ar fi o pierdere de timp să te antrenezi pentru altceva decât acest tip de luptă. Chiar dacă această afirmație este adevărată din punct de vedere statistic, ignorăm orice alt tip de atac doar pentru că e mai puțin frecvent? Armele există: caută zilnic pe Google ”atac cu cuțitul” sau ”împușcături” și căsuța ta de email va fi plină. Oamenii sunt atacați de mai mulți agresori, sunt înjunghiați, împușcați și au loc agresiuni sexuale. Pentru că 50.000 din cele 80.000 de atacuri zilnice din SUA nu implică arme sau atacatori multipli, asta înseamnă că nu mai merită să te antrenezi pentru astfel de situații? Ce fel de logică e asta? A, da... logica de tipul ”câștig bani din ce predau”.

BJJ este un sport fantastic, dar a te antrena doar în BJJ pentru autoapărare înseamnă să ignori complet violența reală. Este o pariere pe viața practicantului că va exista un singur agresor și că nu va avea o armă. Filosofia BJJ este să controlezi răbdător adversarul până când îl poți supune. În viața reală, fiecare ticălos are un prieten ticălos pe-aproape. Trebuie să căutăm mereu să încheiem conflictul cât mai rapid și să plecăm imediat. Am un prieten care mi-a povestit despre un cunoscut de-al lui ce mergea la o sală de BJJ ”pentru stradă”. S-a luat la ceartă într-un bar și, așa cum fusese învățat, a tras adversarul în gardă. Tipul a scos un cuțit și l-a înjunghiat de șapte ori. Alt prieten mi-a povestit despre o centură neagră BJJ care a imobilizat un tip în câteva secunde — părea impresionant... până când prietenul adversarului l-a lovit cu un picior în față, i-a spart maxilarul și l-a lăsat inconștient. Dacă ești la sol încleștat cu cineva, pornești de la presupunerea că nu are cuțit și nici un prieten. Aceste presupuneri nu te vor ține în viață.

Ai încercat vreodată BJJ pe beton sau asfalt? Am prieteni care au făcut-o și toți îmi spun că nu există poziție bună. Dacă ești dedesubt, ești măcinat ca o bucată de carne. Genunchii și coatele se zdrelesc complet în side control. Poziția de mount pare grozavă până când adversarul începe să se zbată și genunchii tăi lovesc asfaltul iar și iar. Montura magică este o poziție puternică în MMA, dar în lumea reală, tipul de sub tine te ține strâns până ajunge prietenul lui să-ți zboare capul cu un șut. Am avut un prieten bodyguard într-un bar. Într-o seară, a doborât un tip și i-a rupt brațul cu un armbar pentru că refuza să se oprească. După ce i-a rupt brațul, l-a eliberat, s-a ridicat și a fost imediat lovit în plin de pumnul celuilalt braț al tipului. Oasele rupte nu încheie lupta. Autoapărarea nu se termină până nu ești în siguranță.

Mă înfurie când văd instructori de autoapărare pentru femei care le învață să ajungă pe jos. Femeile ar trebui să lupte cu un singur scop: să scape. Să fie prinse pe jos cu agresorul face evadarea mai grea. În opinia mea, e un plan prost. Și mai rău este că văd atâtea antrenamente pentru forțele de ordine bazate doar pe BJJ. Știi de ce practicanții BJJ își țin adversarii cu fața în sus? Ca să le ofere o șansă mai bună de a scăpa. Ofițerii de poliție ar trebui să-i pună pe suspecți cu fața în jos, să se preocupe de arme și să se aștepte ca prietenii suspectului să intervină. A încerca să controlezi răbdător până poți supune nu e o idee inteligentă în acest context.

Acum ceva timp am făcut un antrenament într-un autobuz. Atacatori multipli, cuțite, pistoale etc. Am avut și practicanți de BJJ acolo. Ghici cât de mult i-a ajutat BJJ-ul în acel scenariu? Singurul mod în care ajungeai pe jos era dacă cădeai fix în culoar. Iar culoarele sunt înguste, nu aveai spațiu de mișcare. S-a ajuns la pumni, mușcături și lovituri cu capul – pentru că era tot ce se putea face.

Aud des: ”dar noi ne antrenăm cu un adversar care opune rezistență totală, de aceea suntem cei mai buni.” Practicanții BJJ se antrenează cu cineva care se opune într-un meci de grappling, nu cu cineva care chiar încearcă să te omoare cu un cuțit, să-ți dea un șut în cap cât timp ești la pământ sau să tragă în tine. Da, un adversar care opune rezistență este un model bun de antrenament, dar doar dacă te antrenezi pentru ce vei întâlni în viața reală. Dacă lupți la capacitate maximă cu cineva care se opune total și amândoi plecați nevătămați, cât de utilă este acea tehnică pe stradă, când trebuie să dobori un agresor, să treci peste mai mulți și să scapi?

Autoapărarea înseamnă să mergi înainte cu furie și agresivitate, să provoci daune maxime în timp minim și să ajungi la siguranță. Dacă tu dai totul și adversarul la fel iar ”antrenamentul” durează mai mult de 15 secunde, ar trebui să-ți sune un clopoțel... înseamnă că nu faci nimic care să producă daune!

Am o veste pentru tine: dacă nu rupi oase sau nu sfâșii ligamente, nu mergi 100% împotriva unui adversar care opune rezistență completă. Te oprești înainte de a-l răni – din motive de siguranță. Pot să lovesc un scut cu toată forța și apoi, când lovesc partenerul în zona inghinală, să opresc lovitura la final ca să nu-l rănesc. Dacă am da totul în antrenamente, am rămâne rapid fără parteneri. Toate antrenamentele au limite – nimeni nu se antrenează intenționat rănind alți oameni. Dacă ducem acest raționament mai departe, ar însemna că nimeni nu poate învăța eficient o artă cu cuțitul decât dacă își taie și înjunghie partenerii, sau că singura metodă reală de a învăța să tragi cu pistolul este să tragi în oameni care trag în tine. Forțele speciale din armată trag unii în alții în tabăra de antrenament? Aruncă grenade unii spre alții? Acționează inconștienți în luptă corp la corp? Bineînțeles că nu – și totuși sunt cei mai buni și sunt foarte bine pregătiți. Două cărți bune pe această temă sunt ”Sharpening The Warrior’s Edge” de Bruce Siddle și ”Training at the Speed of Life” de Kenneth Murray.

Sunt criticat când afirm ceea ce cred că este un adevăr incontestabil: dacă un sistem spune că este împotriva regulilor să zgârii ochii, să trântești capul adversarului de asfalt, să muști, să lovești în zona inghinală, în ceafă, să calci pe tendonul lui Ahile, să dai genunchi în gât etc., atunci acel sistem nu predă autoapărare, ci este orientat spre sport.

Repet: nu critic BJJ ca disciplină. Îi critic pe cei care le spun elevilor că BJJ este tot ce au nevoie pentru a face față violenței reale. Eu cred că BJJ este o componentă excelentă a unui sistem complet de autoapărare.

Acum, în loc să jignim și să vorbim despre mama mea în comentarii, ce-ar fi să avem o discuție din care să învățăm cu toții, în care aceste puncte să fie combătute cu argumente? AVEȚI GRIJĂ DE VOI!

Tim Larkin

Fondator și instructor șef al United States Krav-Maga Association

_{[ Sursa articolului unitedstateskravmaga.wordpress.com ]}