De ce uiți tehnicile pe care tocmai le-ai învățat — și de ce este exact ce urmăresc

Tocmai învățasem un nou dans popular. După o jumătate de oră de explicații și încercări, în final a ieșit frumos. Cu toții ne trăgeam sufletele încântați, după ritmul alert în care ne mișcaserăm.

Eram la un curs de dansuri populare, în Germania. Un curs diferit ca abordare de tot ce întâlnisem anterior. La fiecare întâlnire, instructorii ne învățau 2-3 dansuri, din diferite culturi și regiuni.

După prima întâlnire, am fost încântat. După a doua, puțin derutat. După a treia, eram deja frustrat. De ce? Pentru că întotdeauna învățam ceva nou — niciodată nu reveneam la ceva predat anterior, să aprofundăm. Nu mai țineam minte ce exersasem la prima întâlnire. Mai mult, la finalul fiecărei întâlniri, după ce în ultimele 30 de minute fusesem concentrat 100% pe ultimul dans, îmi era greu să îmi amintesc primul dans, învățat cu doar o oră în urmă.

Emoțiile variau de la curiozitatea inițială, la atenție focalizată, uneori treceau prin frustrarea că încă nu iese mișcarea, apoi bucuria progresului și, la final, exaltarea armoniei dintre ritmul muzicii și al mișcării noastre. Însă pentru mine urma o altă frustrare. Pentru că ciclul era reluat imediat, fără să mai rămânem în bucuria unui dans cunoscut, fără să revenim vreodată la ce exersaserăm cu o săptămână în urmă.

Așa că i-am spus unui instructor că nu mai țin minte dansurile anterioare. Iar răspunsul lui m-a surprins: este normal și nici nu este nevoie. Scopul cursului nu era să cunosc X dansuri, ci să am un set cât mai larg de reflexe, astfel încât să pot prinde cât mai repede mișcările specifice oricărui dans popular, din orice parte a lumii. Cursurile nu erau pentru scenă — erau pentru viața reală, pentru momentul în care aud orice ritm muzical în călătoriile mele prin lume și pot intra în joc alături de localnici.

Nu învățam să știu. Învățam să devin mai adaptabil neprevăzutului.

Ce am înțeles din frustrarea cursanților mei

În prezent, la finalul cursurilor mele intensive de Krav-Maga, aud frecvent aceeași frustrare pe care am simțit-o eu cu mulți ani în urmă, la cursul de dansuri populare: "Nu mai țin minte tot ce am exersat." Le explic asta încă de la începutul cursului — și totuși, la final, mulți sunt dezamăgiți de propria memorie.

Realitatea este că eu nu urmăresc formarea unor cunoștințe, ci a unor abilități. Iar diferența dintre cele două este esențială pentru felul în care ar trebui să privești orice proces de învățare, nu doar pe cel din sala de curs.

Cunoștințele se uită. O tehnică perfect memorată, cu fiecare pas explicat și repetat de zeci sau chiar mii de ori, poate deveni inutilă dacă în viața reală nu apare niciodată contextul exact pentru care a fost gândită. Iar în agresiunile reale, acest context "ideal" aproape că nu există. Mediul este mereu diferit. Agresorul este mereu diferit. Chiar și tu, în acel moment — obosit, speriat, luat prin surprindere — ești diferit de versiunea calmă și concentrată din sala de antrenament.

Abilitățile, în schimb, rămân. O abilitate nu este o mișcare memorată, ci un reflex integrat, o capacitate de a analiza rapid o situație nouă și de a improviza cu ce ai la dispoziție.

De aceea, soluția practică nu este să cunoști 1.000 de tehnici pentru 1.000 de situații posibile. Este să stăpânești câteva principii simple, suficient de solide încât să poți improviza în orice situație. Nu trebuie să înveți să construiești 1.000 de case diferite — trebuie să înveți să folosești materialele de construcție de bază. Odată ce le stăpânești, poți clădi orice casă, chiar și una pe care nu ai mai văzut-o niciodată.

Când un cursant îmi spune că nu mai ține minte tehnica exersată în urmă cu trei ore sau trei luni, dar reacționează corect instinctiv într-un exercițiu surpriză, nu am pierdut nimic. Din contră, am câștigat exact ce urmăream. Memoria tehnicii s-a dus; reflexul și adaptabilitatea au rămas.

Același principiu, dincolo de sala de antrenament

Poate nu ai avut niciodată nevoie să te aperi fizic și, cu puțin noroc, nici nu vei avea. Dar dacă te uiți atent, vei recunoaște exact același tipar în orice altă zonă a vieții tale în care ai încercat cu adevărat să te dezvolți.

Nu îți amintești fiecare conversație dificilă pe care ai avut-o cu partenerul tău de viață, dar, dacă ai lucrat conștient la asta, ai câștigat o capacitate mai mare de a rămâne calm în următoarea. Nu îți amintești fiecare decizie pe care ai luat-o sub presiune la locul de muncă, dar procesul prin care ai analizat rapid situația și ai acționat s-a rafinat de fiecare dată. Nu îți amintești fiecare moment în care ți-ai calmat copilul aflat într-o criză de furie, dar felul tău de a rămâne prezent și stabil în fața ei s-a format exact din repetarea acelor momente pe care acum nu le mai reții în detaliu.

Conflictul are întotdeauna aceeași structură fundamentală, indiferent dacă este fizic sau emoțional, indiferent dacă vine de la un străin pe stradă sau dintr-o discuție tensionată acasă. Presiunea îți testează capacitatea de a rămâne stabil, de a citi rapid ce se întâmplă și de a alege o reacție potrivită — nu una memorată dinainte, ci una construită în momentul respectiv, din materialele de bază pe care le ai deja integrate.

Aici este, de fapt, marea diferență între a acumula informație și a te transforma cu adevărat. Poți citi zeci de cărți despre comunicare, despre calm, despre reziliență, și poți uita majoritatea detaliilor din ele. Dar dacă acele idei au fost testate, exersate, trăite sub o formă oarecare de presiune reală — nu doar înțelese intelectual — ceva din tine s-a schimbat definitiv, chiar dacă nu mai poți cita pagina din care ai învățat-o.

De aceea insist, la cursurile mele, ca antrenamentul fizic sub presiune reală să rămână centrul procesului. Nu pentru ca să te pregătești exclusiv pentru agresiunile fizice, ci pentru că acesta este singurul laborator în care nu îți poți falsifica starea interioară. Poți vorbi convingător despre calm. Nu poți simula calmul atunci când cineva se apropie brusc de tine cu intenție agresivă.

Corpul tău spune adevărul pe care mintea uneori încearcă să îl ascundă — și exact acolo, în acel adevăr, se formează abilitatea reală.

Ce urmează

Dacă simți, la finalul unui curs sau al unei experiențe intense de învățare, frustrarea că nu mai reții toate detaliile — este posibil să fii exact pe drumul cel bun. Este semnul că ai fost concentrat pe formarea unei abilități, nu pe strângerea unei liste de informații. Iar abilitățile, spre deosebire de cunoștințe, rămân toată viața.

În ianuarie 2027 începe noul nostru curs pentru începători, construit exact pe această filosofie: tehnici simple, exersate profund, sub presiune reală, astfel încât să rămână cu tine mult după ce vei fi uitat numele fiecăreia dintre ele. Înscrieri-le sunt deschise, iar tu poți să îți ocupi locul imediat!

Dacă vrei să afli și despre eventualele cursuri intensive pe care le pregătim până atunci, abonează-te la noutățile prin e-mail.

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță! Abonează-te la noutățile prin e-mail pentru a afla despre următoarele cursuri și articole.

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România