Forțele speciale nu au nevoie de cele mai performante arme, ci de cele mai uzuale

Tocmai am urmărit o prezentare a unei tehnologii noi în domeniul armelor de foc: muniția de mare viteză. Aceste gloanțe, datorită vitezei mai mari, pot ajunge mai departe și pot penetra ținte mai protejate. Însă, pentru a obține aceste performanțe, au nevoie de un cartuș cu o putere explozivă mai mare — ceea ce necesită arme speciale, capabile să absoarbă forțele și uzura suplimentare.

Atât acest tip de cartușe cât și armele capabile să le folosească există deja. Tehnologiile de fabricare sunt noi și costisitoare, așa că nu se pune problema înlocuirii în masă a armelor actuale. Însă acestea nu ar fi un impediment pentru forțele speciale, care necesită cantități reduse și nu au restricții de buget. Totuși, factorii de decizie au respins adoptarea noii tehnologii, preferând să rămână la munițiile — și implicit armele — utilizate de majoritatea forțelor militare.

La prima vedere, decizia pare greșită: de ce să nu profiți de ultimul avans tehnologic, dacă îți permiți? Răspunsul este cel pe care se bazează eficiența trupelor speciale: ei nu au nevoie de cele mai performante arme, ci de cele mai uzuale.

Trupele speciale își planifică atent misiunile, însă întotdeauna trebuie să fie pregătite pentru neprevăzut. Au mult echipament de cărat, așa că muniția trebuie bine estimată. Iar dacă se termină, nu se pot baza pe canale stabile de aprovizionare. Trebuie să folosească resursele din mediul în care activează — muniția altor unități militare, sau chiar muniția recuperată de la inamic. Prin urmare, este mai avantajos să aibă o armă care acceptă un calibru larg utilizat decât una optimizată pentru un cartuș de nișă.

Același principiu se aplică și în selecția oamenilor din forțele speciale: nu au nevoie de cei mai puternici fizic, ci de cei mai rezilienți. Oameni care nu se pierd când eșuează, ci caută soluții noi. Oameni care nu riscă inutil, dar nici nu renunță când dau de greu. Oameni care trebuie să dea rezultate chiar și când sunt epuizați sau răniți.

Același principiu, în orice conflict

Am scris despre arme și despre oamenii din forțele speciale pentru că această logică depășește cu mult câmpul de luptă. Reziliența — capacitatea de a nu te pierde când lucrurile merg prost și de a improviza pentru a recâștiga avantajul — este exact ceea ce determină felul în care gestionăm orice conflict.

Nu doar agresiunea fizică. Și cearta cu un om apropiat, și presiunea emoțională, și conflictul interior urmează aceeași structură: un moment de destabilizare, o alegere rapidă, o capacitate sau incapacitate de a rămâne funcțional sub presiune. Adoptarea rolului de victimă sau de supraviețuitor.

Omul care se recuperează repede din eșec în sala de antrenament este același om care nu se blochează atunci când o conversație dificilă ia o turnură neașteptată. Este cel care nu se focusează pe ce ar trebui să facă ceilalți ci se focusează pe ce poate face el concret, pentru a-și îmbunătăți situația. Este cel care alege pentru sine, în loc să depindă complet de alții.

Principiul este identic. Contextul se schimbă, intensitatea se schimbă — structura rămâne.

Abordarea mea prin Krav-Maga

Degeaba îmi arată cineva o lovitură cu piciorul la cap, un pumn care sparge cărămizi, o imobilizare sau o succesiune elaborată de mișcări. Sunt frumoase, dar necesită ani de antrenament pentru a fi stăpânite, un corp pregătit și o minte lucidă. Ceea ce funcționează în competiții sau demonstrații eșuează de regulă în condițiile agresiunilor reale: surpriză, lipsa regulilor, agresor mai puternic, mai mulți agresori, arme.

Degeaba îmi arată cineva cât este de puternic, de rapid sau cât poate rezista la oboseală și la lovituri. Toate acestea devin irelevante când ești epuizat, accidentat sau bolnav și — mai ales — când agresorul este mai puternic sau mai capabil decât tine.

De aceea, antrenamentul fizic în Krav-Maga nu este un scop în sine. Este un laborator.

Este singurul mediu în care principiile nu pot fi falsificate — pentru că sub presiune fizică reală, starea ta interioară iese la suprafață indiferent ce crezi despre tine. Poți înțelege intelectual ce înseamnă să rămâi calm sub presiune și în ședințe de terapie sau seminariile de dezvoltare personală.  Dar a întrupa acest lucru este altceva — și se construiește doar prin repetiție variată, în condiții care nu îți permit să te ascunzi.

Scopul meu ca instructor nu este să pregătesc luptătorul perfect și nici să predau tehnica supremă. Scopul meu este să dezvolt o personalitate rezilientă: care se recuperează repede din eșec, improvizează rapid pentru a recâștiga avantajul și știe să recunoască, să dezamorseze și — atunci când nu există altă opțiune — să oprească agresiunea. În orice formă s-ar manifesta aceasta: emoțională sau fizică.

O comunitate nu poate trăi în pace fără competența de a gestiona corect agresivitatea — în ea însăși și în relațiile dintre oameni.

Pacea nu este absența conflictului. Este capacitatea de a-l traversa fără să te pierzi.

Așa cum un soldat din forțele speciale nu este un sportiv olimpic la tir, nici un practicant de Krav-Maga nu este un sportiv care luptă într-un ring.

Sportivii se antrenează pentru performanță, cu reguli și condiții controlate. Noi ne antrenăm pentru viață — unde regulile lipsesc, condițiile sunt imprevizibile, iar miza este reală.

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță! Abonează-te la noutățile prin e-mail pentru a afla despre următoarele cursuri și articole.

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România