Ieri am susținut un workshop de ”autoapărare” la invitația Organizației Studenților Economiști. Ei au organizat totul și m-au chemat pe baza unor recomandări. M-a surprins deschiderea participanților — preponderent fete — și interesul lor real. La final au fost încântați și mi-au mulțumit pentru prezentarea interactivă. Și totuși... nu le-am arătat nici măcar o tehnică ”clară”. Nu au exersat nici măcar o tehnică; au ascultat, au urmărit demonstrații (câțiva curajoși s-au oferit voluntari) și au pus întrebări. Așadar, de ce li s-a părut interactiv?

Pentru că i-am provocat să gândească. Să pună întrebări. Să analizeze răspunsuri. Pentru că i-am plimbat prin ”filme” ușor de identificat, adaptate nevoilor lor reale. Dar azi vreau să detaliez un singur aspect — unul dintre cele mai relevante: iluzia tehnicilor spectaculoase.

La început i-am întrebat dacă știu ceva concret care să îi ajute în situații de agresiune. Fata care m-a invitat a zis că ține minte ceva învățat la un curs scurt de autoapărare la care participase anterior. Nu știu cine a predat acel curs, dar sigur nu eu. Mi-a spus ”Prinde-mă de mână.” Am prins-o. Mi-a zis ”Nu așa. De cealaltă, că doar așa știu.” Am prins-o de cealaltă mână. Bănuiam ce avea să urmeze pentru că am o idee clară de ce se predă femeilor în cursurile de 1–2 ore. M-a surprins totuși că nu s-a eliberat — cum mă așteptam — ci a aplicat o mișcare mai complexă și mi-a imobilizat mâna la spate.

A făcut mișcarea pentru că nu am opus rezistență, iar la final am rugat-o frumos să mă elibereze. A fost o demonstrație bine făcută, dar insuficientă pentru viața reală. Iar problema majoră este că nu a conștientizat până ieri că ceea ce a învățat anterior nu este doar nepractic, ci potențial periculos pentru siguranța ei. Este ca și cum ai cumpăra o vestă de salvare găurită – ți se vinde doar iluzia că te va salva dacă ajungi în apă adâncă...

Problema cu multe victime (în special femei) este dublă: (1) nu știu cum să neutralizeze un agresor mai mare și mai puternic (și multe nici nu cred că acest lucru este posibil) și (2) nu știu să acționeze hotărât, cu implicare totală, până la capăt.

În poza articolului sunt eu cu o elevă, într-o ședință foto din 2014. Ea era puțin mai înaltă și puțin mai masivă decât mine. Practica Krav-Maga de aproape patru ani și era foarte bună — puternică, bine pregătită tehnic și, mai ales, foarte determinată. Durerea de pe fața mea arată clar că i-a reușit imobilizarea — nu a fost doar pentru cameră; chiar m-a durut.

Deci, imobilizările pot funcționa — tocmai de aceea continui să le predau la cursurile de durată. Însă, de fiecare dată când le arăt, le spun elevilor că diferența dintre reușită și eșec atârnă de un fir de păr. Le spun că este responsabilitatea lor să decidă rapid dacă vor imobiliza sau dacă este mai bine să neutralizeze altfel, mai eficient și mai repede. Și le spun din start să fie pregătiți să schimbe abordarea dacă nu le iese ”perfect” din prima, pentru că nu vor avea a doua șansă.

Există o mulțime de probleme practice cu imobilizările — factori care le reduc eficiența sau chiar agravează situația:

• Ca să imobilizezi un braț, acesta trebuie să fie suficient de relaxat.
• Dacă brațul este încordat sau se încordează, este nevoie de forță pentru a finaliza tehnica.
• Forța nu este întotdeauna suficientă — compară mâna unei fete mici cu cea a unui bărbat care se opune.
• Imobilizările funcționează doar dacă provoacă nivelul potrivit de durere: prea puțină durere și scapă, prea multă și adversarul cade, iar tu pierzi priza.
• Unele imobilizări cer pârghii pe articulații mici, dificil de aplicat pe mâini masive.
• Altele necesită control corporal prin greutatea proprie — dezavantaj major pentru o victimă mai mică.
• În plus, sunt persoane care nu simt durere în articulații (natural sau după consum de alcool sau droguri), sau care pot trece peste durere și chiar riscul de dislocare al articulațiilor.
• Iar după imobilizare — ce faci? Cât îl ții? Cât reziști fizic și psihic? Ce se întâmplă după ce îi dai drumul? Nu poți suna sau pleca după ajutor pentru că ai ambele mâini ocupate... E ca în poveștile care se termină cu ”... și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, care ignoră că provocările reale ale unei relații doar atunci incep :))

În Krav-Maga numim aceste procedee ”prize de poliție”. De ce? Pentru că sunt eficiente în primul rând forțelor de ordine, care NU au voie să lovească. Dar dacă urmărești înregistrări cu jandarmi care încearcă să imobilizeze persoane recalcitrante, vei vedea că au nevoie de doi, trei și chiar mai mulți oameni pentru a reuși. Iar jandarmii sunt selectați dintre oameni masivi și/sau puternici.

Dacă lor le este greu — sau nu le reușește — cu persoane care se împotrivesc, de ce crezi că unei fete oarecare i-ar folosi o oră de curs în care ”a învățat” o imobilizare?

Un avantaj uriaș pentru forțele de ordine este uniforma — oferă protecție, atât fizică cât mai ales psihică. Recalcitranții se zbat, dar rareori lovesc, de teama consecințelor legale. Civilii nu au acel avantaj. Un agresor care scapă din priza ta va fi și mai furios, mai hotărât să îți facă rău. Sigur te va lovi, în timp ce faci priza și după ce scapă.

Prin urmare, dacă am la dispoziție o oră pentru a pregăti pe cineva să supraviețuiască agresiunilor, NU voi preda tehnici ”de film”. De fapt, nu voi preda NICI O TEHNICĂ complexă. De ce? Pentru că nu le este de folos: nu au timp să exerseze suficient pentru a le executa sub stres, agresorii pot acționa în feluri infinite în care tehnicile nu funcționează, iar victimele nu știu ce să facă după aceea, indiferent dacă tehnica a ”ieșit” sau nu.

Există femei care sunt fericite după un curs de 1–2 ore pentru că au învățat două ieșiri din prize pe mâini, două din strangulări și poate o ieșire din priză pe păr. Bravo lor pentru inițiativă și dorința de a învăța!!! Rușine instructorilor care le mint și le vând o falsă siguranță. Rușine celor care vorbesc într-un curs de ”autoapărare” despre cum să scapi din prize, însă evită să vorbească despre agresiuni violente și despre neutralizarea eficientă a agresorilor. Rușine celor care arată ”ce se poate face” dar omit ESENȚIALUL: partea emoțională, controlul stresului, neutralizarea reală a agresorului.

Aceste subiecte sunt incomode — de aceea mulți le evită pentru a-și ”vinde” mai bine cursurile. Însă agresiunile sunt brutale și urâte. Realitatea lor trebuie analizată direct. Când cineva vrea să mă violeze sau să mă omoare, ultima mea grijă este să mă eliberez elegant dintr-o priză pe mână. Dimpotrivă — dacă mă prinde de mână, mă bucur: are o mână ocupată, nu mă poate răni imediat și nici nu se poate apăra când decid să îl neutralizez.

Cursurile adevărate de supraviețuire la agresiuni (nu-mi place termenul ”autoapărare”) trebuie să pună în primul rând accent pe minte și pe controlul emoțiilor. Corpul este doar unealta minții. Și trebuie să abordeze situațiile cu adevărat periculoase, nu cele de ”discomfort” emoțional sau care pot fi detensionate relativ ușor.

Închei ca la workshop: ”Dacă vrei să fii pregătit(ă) pentru supraviețuirea agresiunilor, educă-ți mai întâi mintea, controlează-ți emoțiile și doar apoi antrenează-ți corpul.” Alege-ți cu grijă instructorul, ca să te bucuri de rezultate pactice și nu te baza doar pe iluzii.

Dacă vrei să lucrezi pe aceste planuri în paralel, urmărește articolele mele și vino la următoarele cursuri intensive sau de weekend. 

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România