Astăzi este ziua îndrăgostiților. Oare iubești cea mai importantă persoană din viața ta, cea cu care ar trebui să ai cea mai bună relație? Este vorba despre... TINE. Te iubești suficient ca să te susții în dezvoltarea ta și ca să te protejezi de pericole? Știi că-i poți iubi frumos pe ceilalți doar dacă te iubești în primul rând pe tine?
Majoritatea celor care au auzit de Krav-Maga îl asociază cu violența. Și-au format această imagine văzând demonstrațiile foarte eficiente și uneori spectaculoase de neutralizare a agresorilor. Și ascultând explicațiile scoase din context din care reiese că violenței trebuie să îi răspunzi eclusiv cu violență.
În România și în lume există multe școli de Krav-Maga cu mulți instructori, iar diferențele sunt foarte mari între acestea – ca principii, tehnici și metodologie de predare. Consider că există și multe abordări greșite, însă în articolele mele eu mă refer la felul în care EU predau în cadrul școlii Krav-Maga Stability in Motion. În cei peste 22 ani de experiență în Krav-Maga mi-am format propria abordare, bazată pe vizunea inițială a lui Imi Lichtenfeld.
Eu predau Krav-Maga ca artă marțială de supraviețuire a agresiunilor. În această denumire sunt trei cuvinte cheie: artă, marțial, agresiuni – pe care le detaliez în continuare.
Arta ca ”misiune”
Misiunea este direcția în care ne îndreptăm – un drum fără sfârșit caracterizat de stabilitate în mișcare pe toate planurile: fizic, mental, emoțional, energetic și spiritual. Stabilitatea este echilibrul pe care dorim să îl avem între aceste planuri iar mișcarea este dezvoltarea armonioasă a fiecărui plan. Misiunea Krav-Maga este viața frumoasă, în armonie și colaborare.
Marțialul ca ”scop”
Scopul este o destinație îndepărtată, la care putem ajunge cândva dacă depunem efortul necesar. Dacă tot suntem pe un drum fără sfârșit, este vital să ne pregătim pentru greutățile pe care le vom întâmpina, nu pentru ceea ce va fi ușor și plăcut. Ne dorim să ajungem să depășim cât mai eficient piedicile din calea noastră, pregătindu-ne inclusiv să-i neutralizăm pe cei care ne blochează drumul.
Agresiunile ca ”obiective”
Obiectivele sunt destinații apropiate și mai dese, mai ușor de atins. Principiile și tehnicile din Krav-Maga sunt concepute pentru a înțelege și a aborda aspecte mai specifice sau mai largi ale agresiunilor. Ele ne ajută să învățăm, să evoluăm și să ne evaluăm progresul. Ne arată atât cum să evităm situațiile conflictuale cât și cum să răspundem eficient cât suntem amenințați.
Învățând Krav-Maga noi suntem permanent pe drumul dezvoltării noastre. O tehnică și un principiu învățate astăzi ne cresc imediat șansele de supraviețuire în contexte specifice. Suntem ca un pion pe tabla de șah, cu un rol important în partida vieții noastre. Continuându-ne pregătirea, evoluăm în piese tot mai puternice, cu rol tot mai important în destinul vieții noastre. Iar după mulți ani vom constata nu doar că stăpânim toate piesele de pe tabla de șah ci și că avem strategii eficiente pentru a câștiga ”partida acestei vieți”.
Revin la afirmația din titlul articolului ” Învățarea Krav-Maga este despre iubire”.
În cazul în care nu știi să te aperi de amenințări, ești dependent continuu de ceilalți. Fericirea și siguranța ta depind de intențiile agresorilor și de disponibilitatea celor din jur să te ajute. Prin definiție, agresorii nu vor avea milă de tine. Iar realitatea demonstrează continuu că cei din jur de regulă nu sunt lângă tine când ești agresat și cel mult intervin după ce răul s-a produs.
Iubirea de sine
Iubirea de sine înseamnă că fac tot ce îmi stă în putere să mă protejez. Asta înseamnă că mă pregătesc mental (învăț), fizic (exersez) și emoțional (mă expun controlat) într-un mod potrivit să mă pot apăra de amenințări și violențe. În nici un caz nu înseamnă că invit agresiunile în viața mea sau că devin eu mai agresiv, ci înseamnă că sunt mai pregătit să protejez ceea ce este cel mai important pentru mine: siguranța și echilibrul meu. Învăț să stabilesc limite sănătoase și să le comunic asertiv. Și învăț inclusiv cum să-i opresc pe cei care vor să îmi facă rău încălcând aceste limite. Și fac asta pentru că... mă iubesc.
Iubirea de ceilalți
Iubirea de ceilalți se manifestă și prin dorința de a-i proteja de amenințări. Cu toții dorim să ne protejăm familia, prietenii și alte persoane dragi. Însă pentru a o putea face cu rezultate bune, trebuie ca noi să știm care sunt limitele sănătoase, cum trebuie comunicate eficient și cum să-i oprim pe cei care le încalcă. Nu-mi iubesc în mod real partenera daca sunt dispus să ”mor pentru ea” ci doar atunci când știu cum să o apăr rămânând în viață ca se ne bucurăm împreună. Și nu-mi iubesc în mod real copilul dacă îl protejez permanent ci doar atunci când îl învăț cum să se apere atunci când eu nu sunt lângă el. Și fac asta pentru că... îi iubesc.
Toată lumea ”iubește” atunci când este totul bine și armonios. Însă viața reală vine la pachet cu multe provocări și este vital cum putem ”iubi” în momentele și perioadele dificile. Când este bine iubirea parcă ”curge natural”, însă pentru restul situațiile trebuie să ”învățăm” cum să iubim și cum să protejăm ceea ce iubim. Pentru că iubirea este despre păstrarea și manifestarea unor valori frumoase, nu doar despre atracția sexuală sau legături de sânge.
De exemplu, femeile au nevoie de stabilitate iar bărbații trebuie să știe cum să o ofere. Iar bărbații au nevoie de încredere iar femeile trebuie să știe cum să o ofere. Și astea la modul concret, nu doar teoretic de genul ”acum nu știu, însă mă voi descurca eu cumva când va fi necesar”. Însă nimeni nu poate oferi ceea ce nu este el însuși: bărbatul trebuie să fie stabil iar femeia trebuie să aibă încredere în ea. Și nimeni nu poate proteja pe altcineva dacă nu este capabil să se protejeze pe sine.
Deci, recomandarea mea este să continui să îmi citești articolele și să vii la cursurile mele următoare ca să înveți să te protejezi pentru că... te iubești pe tine. Și apoi să înveți să îi protejezi pe ceilalți pentru că... îi iubești și pe ei. Iar tot ce înveți va avea ca rezultat relații mai armonioase și o viață mai frumoasă și mai pașnică.
De acum înainte nu uita: Krav-Maga este despre iubire. Să nu-i lași pe ceilalți să te rănească este iubire de sine. Să te dezvolți continuu mental, fizic, emoțional, energetic și spiritual este iubire de sine. Să devii o persoană mai bună este nu doar iubire de sine ci și iubire pentru toți cei cu care interacționezi.
După cum scriam la începutul articolului, sunt foarte multe abordări diferite ale Krav-Maga. Când îți alegi școala, instructorul și cursul pe care să le urmezi fii atent atât la ce anume promovează cât și la valorile personale / personalitatea instructorului. Alege-ți cu grijă modelul pe care să îl urmezi și mediul în care să te pregătești. Caută armonia și iubirea, nu competiția, ego-ul sau violența. Caută eficiența, nu doar repetarea mecanică scoasă din context. Caută dezvoltarea personală, nu doar autoapărarea.
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
© 2004-2025 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România