În momentul în care m-am hotărât să mă apuc de Krav-Maga nu mi-am închipuit niciodată că voi ajunge aici - la un an de Krav Maga și-o centură portocalie. Nu am plecat la drum cu nicio așteptare și cu nicio dorință de finalitate. Nu mi-am impus că voi urma cursurile doar o anumită perioadă de timp, sau doar în anumite condiții. Aveam nevoie de mișcare, iar Krav-Maga-ul mi s-a părut că răspunde acestei nevoi și se mulează perfect pe personalitatea mea.

Mi-aduc aminte cum, la început, ne promitea Laszlo (instructorul) că antrenamentul ne va transforma, mai ales pe noi fetele. Ne povestea cum vom deveni mai încrezătoare, mai sigure pe noi, ba chiar mai feminine. După 6 luni eram foarte dezamăgită că nu simțeam nicio schimbare. Nu doar că mă simțeam la fel de nesigură pe mine și de timidă, dar mai aveam și vânătăi și febră musculară peste toate astea. Apoi s-a produs revelația. Făceam rostogoliri, iar mie îmi era foarte teamă să fac tehnica. Nu îmi era teamă că mă voi lovi, nici de durere nu mă speriasem, doar primisem atâția pumni în timpul antrenamentelor. Îmi era teamă de mine. Trebuia ca eu să mă încred în mine însămi.

Am lovit un blocaj foarte sensibil în acel moment. Pentru oricine m-ar fi întrebat, aș fi spus că sunt o femeie sigură pe sine, capabilă, încrezătoare în propriile puteri. Dar iată-mă, neajutorată chiar în fața mea, neîncrezătoare în propriile mele mâini că îmi vor putea amortiza căderea și rostogolirea. Am plâns la antrenamente, am plâns de ciudă, de cum corpul refuza să mă asculte. Mi-a luat 3 săptămâni să fac ceea ce colegilor le-a luat o zi. Dar o dată depășită bariera, schimbarea s-a produs la toate nivelele.

Nu o pot explica, nu știu să identific exact ce e diferit acum față de atunci. Cumva, faptul că nu îmi mai e teamă de durerea fizică provocată de o lovitură a dus la exprimarea mea mai concisă și coerentă. Nu-mi mai e teamă să spun ce gândesc, pentru că nu-mi mai e teamă de un refuz sau o critică. Până la urmă, și vorbele dor la fel ca un pumn uneori...

Acum știu că brațele mele îmi vor prinde căderea, așa cum știu că vorbele mele îmi vor argumenta ideile.