În decursul celor 20 ani în care am practicat și predat Krav-Maga am întâlnit multe persoane care respingeau ideea pregătirii pentru supraviețuirea agresiunilor. Cele mai utilizate argumente oferite de aceștia erau ”Eu sunt pașnic și nu am cum să ajung să fiu agresat.” și ”Chiar dacă nu am nici o pregătire, dacă voi fi agresat voi da totul din mine și sigur mă voi descurca.”
Legat de oamenii pașnici, am tot explicat în articolele anterioare că noi putem cel mult să ne controlăm pe noi însă nu-i putem controla pe ceilalți. Oricând poate apărea o persoană care vrea să ne agreseze indiferent de atitudinea noastră. Da, putem minimiza foarte mult probabilitatea unor violențe prin prevenție, evitare și detensionare, însă nu le putem exclude complet.
Legat de credința multora că se vor descurca în cazul unui atac violent fără nici o pregătire anterioară este important de conștientizat că este doar autoamăgire. Deoarece nu vor să accepte cât de vulnerabili sunt, se mint că de fapt sunt în siguranță. Dacă au noroc, nu vor avea ocazia să verifice această eroare de raționament. Dacă au ghinion, vor constata că nu au cum să folosească ceva ce nu au educat și antrenat.
Sun Tzu scria în Arta Războiului: ”Războinicii victorioși întâi înving și apoi intră în război, în timp ce războinicii învinși merg întâi la război și apoi caută să câștige.”
Sun Tzu a fost un general militar, strateg, filozof și scriitor chinez care a trăit în perioada Zhou de Est, între 771 și 256 î.Hr. Sun Tzu este autorul cărții The Art of War, o lucrare de strategie militară care a influențat atât filosofia cât și gândirea militară est-asiatică și occidentală. El a trăit într-o perioadă cu războaie reale, în care confruntările erau pe viață și pe moarte. Și este foarte interesant că majoritatea principiilor enunțate de el se aplică la fel de bine atât unui singur războinic cât și unei întregi armate.
Cu puțin timp în urmă exersam la un curs de Krav-Maga modalități de a scăpa de trei agresori: primul te ține cu ambele mâini de mâna stângă, al doilea te ține cu ambele mâini de mâna dreaptă iar ar treilea este în fața ta și se pregătește să te lovească. Deci, ești parțial imobilizat (nu poți să îți folosești nici o mână și nici nu te poți deplasa) și extrem de vulnerabil la lovituri (cel din față te poate lovi cu mâinile, picioarele sau cu arme). Majoritatea s-ar bloca în această situație, nevăzând nici o portiță de scăpare. Însă strategia din Krav-Maga este extrem de simplă și eficientă: îl lovești cu piciorul pe cel din față, apoi pe unul din lateral și apoi pe al treilea. Sigur ți se va elibera cel puțin o mână și vei putea să te deplasezi. Apoi aplici strategia de abordare a mai multor agresori (care este un alt capitol mare de învățat).
Una dintre cursante după ce m-a urmărit demonstrând tehnica s-a strâmbat când le-am spus să exerseze. Când am întrebat-o de ce a avut reacția respectivă mi-a spus că i se pare prea simplu și banal, având în vedere că a exersat deja de mii de ori loviturile cu piciorul. Trebuie să menționez că eram la pregătirea pentru centura maro, cu elevi avansați care participau deja la cursuri de 2-3 ani.
I-am spus să aibă încredere în mine și să exerseze. Și să pună accent pe viteza cu care lovește, astfel încât să treacă de la o lovitură cu piciorul la următoarea în fracțiuni de secundă, înainte ca agresorii să aibă timp să reacționeze. Apoi am urmărit cu zâmbetul pe buze cum nu reușea să execute cu viteză pentru că avea nevoie de timp să caute următoarea țintă, să aleagă o lovitură și apoi să o execute. A avut nevoie de câteva zeci de repetări pentru a trece fluent de la o lovitură la următoarea.
Am apreciat că ulterior a venit la mine și mi-a spus că am avut dreptate: chiar dacă știa să lovească foarte bine cu picioarele, contextul acestei agresiuni a necesitat o coordonare pe care nu o avea formată. Nu a fost de loc greu să și-o formeze, însă a avut nevoie să exerseze cu parteneri reali. Doar experiențele anterioare și faptul că a înțeles rațional ce trebuie să facă nu au fost de ajuns.
Revenind la cei care cred că se pot apăra fără să se pregătească anterior, uneori îi ”testam” sugerându-le un scenariu pentru care să îmi prezinte strategia lor. De exemplu, simulam că le dau relativ lent un pumn și urmăream reacția lor. În majoritatea cazurilor, ei rămâneau blocați în surpriză și nu reușeau să facă nimic până îi atingeam. În celelalte cazuri aveau reacții de apărare, majoritatea întârziate.
Apoi le atrăgeam atenția că în realitate lovitura va veni cu viteză maximă și că nu au luxul de a sta să-și revină din surpriză sau de a analiza prea mult ce se întâmplă și cum să răspundă. Și nici nu au altă șansă, pentru că înainte de a-și da seama ce se întâmplă deja vine a doua lovitură, apoi a treia și așa mai departe.
Realitatea este că este imposibil ca cineva care nu a exersat cum să reacționeze când este agresat să acționeze la timp și potrivit când este atacat. Chiar dacă are cele mai rapide și bune instincte, în cel mai bun caz se va feri de prima lovitură, însă va fi imposibil să evite a doua sau a treia lovitură.
Pe stradă singura strategie care funcționează este neutralizarea agresorului, nu apărarea exclusivă. Iar pentru cineva fără pregătire și în plus pacifist lovirea agresorului la timp și în mod eficient pur și simplu nu se va afla pe agenda lui. Agresiunea se va termina în câteva secunde sau maxim zeci de secunde, cu cel nepregătit pe jos – pregătit pentru spital sau morgă.
Pentru a avea șanse reale pe stradă este necesară înțelegerea unor principii, adoptarea unei stări emoționale și exersarea unor mișcări pentru a le imprima în memoria mentală și fizică a corpului. Doar așa sunt șanse ca mișcările necesare să se declanșeze la timp pentru a neutraliza agresorul. Bineînțeles, mă refer la agresiunile asociale, în care agresorul nu se oprește până nu își rănește grav victima sau nu o omoară.
Revenind la citatul lui Sun Tzu, cei care au șanse de supraviețuire pe stradă sunt cei care se antrenează anterior, cei care intră de bunăvoie în scenarii cu violență și exersează mental, emoțional și fizic răspunsurile potrivite. Ceilalți, care se amăgesc că se vor descurca fără pregătire, sunt ca războinicii care merg la război fără să aibă habar nici măcar cum să își folosească propriile arme însă se așteaptă să se apere de atacurile altora.
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
[ Autor imagine Sachith Ravishka Kodikara ]
© 2004-2025 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România