Ne este greu să acceptăm că putem fi agresați, că uneori trebuie să luptăm pentru supraviețuirea noastră și că pentru asta trebuie să învățăm și să ne antrenam într-un mod foarte specific. Ne este greu să luăm decizia de a ne înscrie la un curs de supraviețuirea agresiunilor și ne este greu să ne continuăm pregătirea după primele provocări. Este greu să ne depășim fricile și să îmbrățișăm o altă realitate - cea în care nu suntem victime ci persoane cu adevărat puternice. Și este greu să acceptăm responsabilitatea pentru cum decurge viața noastră care vine la pachet cu libertatea pe care ne-o dorim.
”Se spune că înainte să intre în ocean un râu tremura de frică.
Se uita înapoi, la calea parcursă din vârfurile munților, la drumul lung și șerpuitor care traversează păduri și sate. Și în față vedea un ocean atât de vast încât să intre în el îi părea că înseamnă să dispară pentru totdeauna.
Dar nu exista altă cale. Râul nu se putea întoarce.
Nimeni nu se poate întoarce. Să te întorci este imposibil.
Râul a trebuit să își ia inima în dinți și să intre în ocean pentru că numai așa putea pune capăt fricii.
Astfel, râul a aflat că nu e vorba despre a dispărea în ocean, ci de a deveni oceanul.”
Khalil Gibran
Când suntem agresați instinctiv ne dorim să ne SEPARĂM cât mai mult de agresor, fizic și emoțional. Frica încearcă să ne ajute să supraviețuim, stimulând trei reacții posibile: fugă, luptă sau blocare.
BLOCAREA poate fi mentală, caz în care creierul oscilează foarte repede între fugă și luptă. Pentru că nu poate alege, corpul rămâne nemișcat. Blocarea poate fi și emoțională, caz în care întreaga atenție evadează într-un plan imaginar. Și în acest caz corpul rămâne nemișcat. Astfel, blocarea nu este niciodată bună deoarece agresorul poate face orice dorește cu noi, fără ca să îi opunem nici un fel de rezistență.
FUGA este de multe ori cea mai bună alternativă. Niciodată nu ar trebui să fie vorba despre Ego, despre a câștiga un argument sau o luptă ci despre a ajunge acasă în siguranță. Chiar dacă anumite situații ne par simple și ușor de controlat, trebuie să acceptăm că acestea pot degenera în fracțiuni de secundă, cu consecințe grave imediate și pe termen lung. Așa că evitarea confruntării ar trebui să fie întotdeauna prima noastră opțiune.
Însă fuga nu este întotdeauna posibilă sau de dorit. S-ar putea să fiu închis în casă cu agresorul și să nu am unde să fug. Sau am fost agresat de mai multe ori anterior și până la urmă trebuie să răspund ca să întrerup procesul. Sau este agresat cineva la care țin și doresc să îl apăr. Sunt o infinitate de situații posibile în care nu am de ales sau este mai bine să lupt.
LUPTA presupune înfruntarea pericolului și neutralizarea agresorului. Dacă sunt atent doar la apărare, eu mă controlez doar pe mine iar agresorul are permanent inițiativa. Dacă sunt atent doar la atac, eu încerc să controlez agresorul însă nu sunt atent la mine și risc să fiu rănit. Soluția este o combinație dinamică a celor două abordări, în care sunt atent atât la mine cât și la agresor.
Lupta este percepută de mulți ca o confruntare FIZICĂ în care cel mai PUTERNIC se impune. De cele mai multe ori așa și este, deoarece majoritatea gândesc și acționează în această paradigmă.
Însă cei care sunt DOMINAȚI fizic de agresor trebuie să gândească și să acționeze DIFERIT. Ei nu trebuie să perceapă lupta ca o confruntare între doi berbeci care dau cap în cap ci ca un dans armonios. Pierd din start cei care ”dau cu capul” în cineva mai puternic decât ei, indiferent că este vorba despre o femeie într-un bărbat, un bărbat într-unul mai puternic, un copil într-un adult sau o persoană oarecare în mai mulți agresori.
Pentru a-ți crește în mod real șansele de supraviețuire trebuie să ”dansezi” cu agresorul. Pare să fie o mare contradicție între necesitatea de a NEUTRALIZA agresorul și cea de a DANSA cu el, însă nu este ;)
DANSUL necesită să fii atent la tine și să fii atent la partenerul tău. Cel care conduce trebuie să aibă inițiativa și să-și conducă partenerul fără să îl bruscheze. Întreaga comunicare este fizică și energetică, fără cuvinte. Ambii se mișcă continuu și ambii acționează atât individual cât și sincronizat. Cel care conduce se adaptează continuu partenerului, indiferent dacă acesta îi urmează indicațiile sau face altceva.
Identic, LUPTA necesită să fii atent la tine și să fii atent la agresor. Chiar dacă agresorul a inițiat interacțiunea, tu trebuie să preiei imediat inițiativa. Și trebuie să acționezi fără să lupți cu forța sau rezistența agresorului. Întreaga comunicare este fizică și energetică - nu ai timp să vorbești și nici nu te-ar ajuta. Și tu și agresorul vă mișcați continuu, acționând individual sau sincronizat. Trebuie să te adaptezi continuu agresorului, indiferent dacă acesta intră în defensivă sau dacă atacă.
La fel ca în dans, și în luptă ai nevoie să ”te unești” cu celălalt. Comunicarea fizică este posibilă doar când cele două corpuri sunt apropiate. Dominarea celuilalt este posibilă doar când intri adânc în spațiul lui personal. Doar de aproape poți să-l manipulezi și doar de aproape poți simți intențiile lui (pentru că de foarte multe ori nu le vei vedea sau nu vei avea timp de reacție suficient dacă aștepți să le vezi).
Însă această ”unire” este dificilă pentru majoritatea tocmai din caua fricii instinctuale de care am scris mai sus. Așa cum este necesar să înveți și să exersezi ca să poți conduce frumos pe cineva în dans, la fel este necesar să înveți și să exersezi ca să poți neutraliza pe cineva care te agresează. Mai mult, la dans partenerul încearcă să colaboreze cu tine și nu ești în pericol fizic pe când în luptă agresorul se va împotrivi continuu oricăror încercări ale tale de evitare sau dominare. Deci, ca să înveți să supraviețuiești agresiunilor ai de depășit frici mult mai puternice decât cea de a te face de rușine dacă nu dansezi bine.
Imi Lichtenfeld – creatorul Krav-Maga – a fost printre altele acrobat și dansator. În tinerețe a deținut o școală de vals la Viena, una dintre cele mai mari din regiune. Poate nu este întâmplător că și eu am practicat mai mulți ani dansuri latino iar ulterior am ajuns să predau și AcroYoga (yoga acrobatică).
Te INVIT la cursurile de Krav-Maga prin care predau supraviețuirea agresiunilor reale, cu abordarea descrisă mai sus. Nu te pregătesc să fii mai puternic fizic decât agresorii tăi ci te învăț să îți CUNOȘTI mai bine corpul și felul în care îl poți folosi ca să CONTROLEZI alte corpuri. Tot ce înveți îți va îmbunătăți inteligența kinestezică și vei putea să îți folosești corpul mult mai natural, mai armonios și mai eficient în toate activitățile din viața ta.
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
© 2004-2025 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România