Acest curs s-a încheiat sau locurile disponibile s-au ocupat deja
Pentru a te putea informa când lansăm următorul curs îți recomandăm:
- abonează-te la noutățile prin e-mail
- dă Like paginii noastre pe Facebook
La acest curs abordăm ambele aspecte din viața reală în care este implicată o armă de foc: cel în care ești amenințat cu un pistol și cel în care trebuie să folosești un pistol pentru a te apăra.
Majoritatea persoanelor nu au tras niciodată cu arme de foc, nu cunosc modul de funcționare al acestora și nici nu știu cum să le utilizeze. Utilizarea unui pistol presupune mult mai multe cunoștințe și operații decât simpla apăsare pe trăgaci. Din acest motiv, cursul va începe într-un poligon de trageri specializat, cu prezentarea unui pistol real și instruirea necesară pentru efectuarea unor trageri cu muniție de război. Vei înțelege cum funcționează și cum se utilizează un pistol iar apoi vei trage 14 cartușe. Vei trage dinamic, în mai multe ținte, sub stres fizic și emoțional pentru a simula cât mai fidel o situație reală. NU este necesar să fi tras anterior cursului cu pistolul sau cu vreo altă armă de foc. Te vei familiariza cu senzația de a ține un pistol real în mână și de a trage cu acesta: greutate, sunet, recul. Vei conștientiza mai bine pericolul pe care îl poate reprezenta un pistol îndreptat asupra ta și avantajul de a putea folosi un pistol pentru supraviețuire.
Din păcate aproape nimeni nu știe cum să se apere când este amenințat cu pistolul, iar majoritatea nici nu cred că este posibil. Nici măcar cei care au permis de portarmă și dețin legal un pistol nu știu cum să se apere eficient când sunt amenințați la rândul lor. Partea proastă este că atunci când cineva îndreaptă un pistol către tine viața ta atârnă de un fir de păr. Partea bună este că cele câteva fracțiuni de secundă pe care le ai la dispoziție sunt suficiente pentru a acționa. Tehnicile simple și eficiente pe care le vei învăța îți vor permite să neutralizezi agresorul și eventual să îi iei arma. Vei descoperi limitările agresorului și avantajele tale, convingându-te că ai șanse reale de a scăpa cu viață. Vei evolua foarte mult, atât în ceea ce privește cunoștințele de supraviețuire cât și a încrederii în capacitățile tale.
Dacă ai mai tras anterior cu pistolul, aceasta va fi o ocazie de a trage cu arme noi, de câștiga mai multă experiență și de a-ți îmbunătăți precizia de tragere în condiții de stres, în ținte multiple. Iar dacă ai participat anterior la cursuri similare de supraviețuire, acum ai atât ocazia să îți împrospătezi cunoștințele și să exersezi tehnicile învățate anterior, cât și să înveți tehnici și abordări noi.
Noi descurajăm achiziționarea, purtarea sau utilizarea armelor de către civili. Este greșit să îți bazezi siguranța pe o armă albă sau de foc deoarece nu o ai tot timpul la tine și în majoritatea cazurilor ori nu este necesar să o folosești, ori nu ai timpul necesar să o folosești, ori nu este legal să o folosești. Noi te ajutăm să dobândești cunoștințele și deprinderile necesare pentru a dezarma un agresor cu mâinile goale și pentru a folosi eventual arma lui pentru a continua să te aperi. Noi îți antrenăm cele mai eficiente arme, singurele care sunt permanent la dispoziția ta: mintea și corpul tău.
Poți participa dacă ai minim 18 ani, indiferent dacă ești bărbat sau femeie. Nu există vârstă maximă - avem frecvent cursanți peste 50 ani. Atmosfera de la cursurile noastre este lejeră și prietenoasă. Te învățăm să răspunzi la agresiuni dintr-o stare de calm și autocontrol. La intrarea în poligon va fi obligatoriu să îți prezinți cartea de identitate sau pașaportul.
NU este necesar să fi tras înainte cu pistolul sau cu vreo altă armă de foc. Solicitarea fizică va fi redusă. Nu are importanță care este condiția ta fizică actuală și nici dacă ai mai practicat sau nu alte sporturi sau arte marțiale. Krav-Maga a fost conceput astfel încât să fie eficient și accesibil tuturor oamenilor, puternici sau slabi, bărbați și femei, copii sau adulți.
Cursul se desfășoară sâmbătă 23 septembrie 2017, între orele 11-17. Solicitarea fizică este redusă și vom avea suficiente pauze, așa că nu te speria de durata cursului - vei rezista fără probleme. Vom începe cu tregerile în poligon și vom continua cu tehnicile de apărare a amenințărilor cu pistolul.
Vei participa îmbrăcat și încălțat cum dorești. Îți recomandăm să porți îmbrăcăminte și încălțăminte sport, ușoară. Să ai îmbrăcăminte adaptată vremii de afară, pentru a putea sta comod 3 ore în aer liber. Pistoalele de antrenament, cele pentru tragere și muniția îți vor fi puse la dispoziție de către organizatori.
Acest curs s-a încheiat sau locurile disponibile s-au ocupat deja. Pentru a te putea informa când lansăm următorul curs îți recomandăm să te abonezi la noutățile prin e-mail și să dai Like paginii noastre pe Facebook.
Dorești să organizăm evenimente noi, cu tematici personalizate, în oricare localitate din România, cu durate variind de la câteva ore la câteva zile, ocazionale sau periodice? Citește informațiile despre Cursurile pentru Firme
© 2004-2023 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România