|

Curs instructori în Cluj (RO), 2010

Examen centuri în Cluj (RO), 2010

Curs la Institutul Wingate, 1984

Imi și Yaron, 1969
|
În 1977, la zece ani de la înfiinţarea Institutului Krav-Maga la Tel-Aviv,
Imi a predat cheile institutului elevului său cu centura neagră, Yaron
Lichtenstein. La puţin timp după aceea, o schimbare radicală a avut loc,
printr-o largă expunere şi recunoaştere a Krav-Maga în Israel şi în lume.
Cu zece ani înainte, Yaron devenise unul dintre cei trei elevi ai lui Imi
care şi-au început drumul într-o profesiune necunoscută publicului,
deoarece până la acea
dată Krav-Maga era rezervată în exclusivitate Forţelor de Securitate ale
Israelului. Câţiva ani mai târziu, când numărul elevilor a crescut şi când
institutul devenise neîncăpător pentru aceştia, Yaron a revenit în oraşul său
natal - Rehovot - şi a fondat Bokken, o şcoală Krav-Maga, prima de acest fel din
lume, cu aproximativ 3.000 studenţi şi peste 50 instructori sub conducerea sa.
Profesionalismul fără compromisuri pe care l-a moştenit de la Imi şi pe care l-a
demonstrat zilnic în cadrul orelor sale a atras mii de elevi dornici să practice
arta autoapărării. Persoane din mediul educaţional – profesori, directori şi
oficialităţi ale Ministerului Educaţiei – care au observat şi simţit efectele
Krav-Maga la persoanele de ambele sexe care o practicau, l-au ajutat pe Yaron să
introducă Krav-Maga în zeci de şcoli în Israel. Era pentru prima dată
când se întâmpla aşa ceva în lume.
Între timp, Imi sprijinea marea dezvoltare a Krav-Maga ca mentor
profesional şi spiritual al lui Yaron, participând la toate evenimentele.
Pentru a obţine o diplomă specială ca să-i permită
deschiderea unei şcoli
Krav-Maga private, Yaron a urmat Institutul Wingate şi a primit o diplomă de
antrenor calificat. El este primul care a primit acreditarea Institutului Wingate şi
a Ministerului Educaţiei pentru a acorda la rândul lui diplome de
instructori Krav-Maga.
Pe lângă activitatea din cadrul şcolii, Yaron a fost invitat la crearea
unităţilor de instruire în Krav-Maga ale armatei şi ale diferitelor forţe de
securitate, proiect care a fost finalizat cu succes.
În anul 1989 primul grup Krav-Maga de câteva zeci de participanţi a plecat în
Olanda pentru a preda Krav-Maga în afara Israelului, fiind făcut astfel primul pas de
extindere al Krav-Maga în lume.
O altă mare realizare a avut loc când Yaron şi-a publicat cele două cărţi de
Krav-Maga (în 1992 şi 1994), care conţin toate mişcările originale şi autentice aşa cum au fost
gândite şi predate de Imi, fără modificări şi adaptări.
Cele două cărţi, "Krav-Maga - arta autoapărării" şi cea apărută
ulterior, "Krav-Maga - rezistenţa, misterul, adevărul" deschid o nouă cale
tuturor elevilor Krav-Maga. Până în prezent cărţile nu au fost traduse, ele
fiind
disponibile doar în ebraică.
Mai mult, ca urmare a colaborării sale cu instituţii educaţionale, Yaron a
redactat articole academice despre Krav-Maga care au fost recunoscute şi
acceptate de către Universitatea Iudaică din Ierusalim.
În anul 1994, Yaron a primit din partea lui Imi o diplomă care îl confirmă ca
posesor al centurii negre Krav-Maga de 9 DAN.
În 2008 Yaron a publicat o carte în limba engleză "The Book of Krav-Maga, The Bible". Aceasta descrie în detaliu majoritatea tehnicilor până la centura neagră.
Yaron susține lunar 1-3 cursuri intensive și examene în întreaga lume. Lista evenimentelor este disponibilă la www.kravmaga-bukan.com/port/events.php
Contactați-l dacă aveți întrebări suplimentare sau dacă doriți să participați la unul dintre evenimentele conduse de dânsul!
|