În tot ceea ce suntem și facem în viața asta există o balanță. Chiar dacă nu suntem mulțumiți sau conștienți de ea, aceasta există. În tot ceea ce facem există un scop și urmărim anumite obiective. Pentru tot ceea ce primim trebuie să oferim ceva la schimb. Este important și ce avem în talerele balanței, însă este mai important spre ce parte este orientată balanța.
Am inițiat zilele trecute o campanie de marketing on-line pentru Cursul Anual de Krav-Maga pentru Începători care va începe în 12 octombrie la Cluj-Napoca. Ca de fiecare dată, există persoane care se plâng de locația cursului și de prețul acestuia. Ei reproșează - mai mult sau mai puțin voalat - că, cursurile nu sunt predate în localitățile lor de domiciliu și că nu sunt ofer la un preț mult mai mic.
Legat de prima nemulțumire - locația cursului, este clar că îmi este imposibil să fiu concomitent în orașe diferite. Singura soluție logică și funcțională este ca eu să ofer cursurile în locația care îmi este confortabilă, iar cei din întreaga țară care sunt interesați să vină la mine. Da, asta presupune costuri mai mari, iar aici intervine balanța despre care scriu acest articol.
Indiferent dacă cineva vine din același oraș sau de la sute de kilometri distanță, întotdeauna va analiza subiectiv costul cursului și beneficiile acestuia. Subliniez cuvântul subiectiv deoarece el va pune în balanță pe de o parte efortul lui financiar și pe de cealaltă parte beneficiile pe care le poate imagina. Realitatea este una singură (cursul costa xx lei iar beneficiile sunt aaa, bbb, ccc etc.), însă fiecare persoană are o percepție rațională și una subiectivă, ambele fiind diferite de ale altor persoane.
Ce înseamnă un curs scump? Strict legat de bani, pentru cineva care nu reușește să își plătească cheltuielile lunare, un curs de 10 lei este scump. Însă pentru cineva care are o casă de sute de mii de euro, conduce o mașină de zeci de mii de euro și merge în concedii de mii de euro un curs de câteva mii de euro poate părea chiar ieftin. Aproape sigur tu te încadrezi undeva între aceste două limite.
O sumă nu poate fi mare sau mică decât dacă este comparată cu ceva, dacă sunt puse în balanță resursele financiare și beneficiile percepute.
Resursele financiare depind de nivelul de trai. Este realist să acceptăm că sunt persoane care chiar nu au anumite sume de bani, oricât de interesate ar fi de un anumit curs. Fiecare dintre noi am fost în această ipostază, iar soluția este să avem răbdare și să acționăm constructiv pentru a ne crește veniturile. Însă majoritatea persoanelor își pot permite - strict din punct de vedere financiar - să cheltuiască xx lei pe un curs. Dacă o fac sau nu depinde de următorul aspect:
Beneficiile percepute depind de importanța pe care o acordă fiecare evoluției personale în direcțiile promovate de curs. Cineva care are banii necesari poate să considere că un telefon nou e mai important decât un curs de pregătire, sau că o vacanță este mai importantă decât să se dezvolte în sala de sport, sau că lucrul cu greutăți în sala de forță este mai important decât învățarea unor procedee de autoapărare. Fiecare dintre aceștia are dreptate pentru sine!
Indiferent de cât de mulți bani are cineva, dacă nu percepe valoarea dintr-un curs sau dacă nu îl interesează tematica cursului, nu se va înscrie la acesta. Pe de altă parte, dacă cineva nu are bani suficienți dar îți dorește suficient de mult, poate să se împrumute și să facă eforturi extraordinare pentru a-și îndeplini visul.
După cum vezi, nu este vorba despre bani ci despre nevoia personală și valoarea percepută personal.
Nu este nimic greșit sau rău în a avea valori, dorințe și priorități diferite de ale celorlalți! Singurul lucru rău ar fi să îi blamezi pe cei care oferă servicii care nu se modelează pe balanța ta personală dintre costuri și beneficii. Este bine întotdeauna să te raportezi la ceilalți așa cum ți-ai dori ca și ei să se raporteze la tine: cu înțelegerea și acceptarea diferențelor.
În cazul cursurilor mele de autoapărare și Krav-Maga eu nu mai încerc să-i mulțumesc pe toți. Am încercat mulți ani și de fiecare dată au fost nemulțumiți: dacă este gratuit atunci nu se implică; dacă este ieftin sigur nu este de calitate; dacă este scump înseamnă că instructorul este avar. Singura obligație pe care mi-o asum ca instructor este să predau cursuri la calitatea maximă de care sunt capabil, celor care percep valoarea lor și sunt dispuși să o recompenseze corect.
Din nou, decizia legată de înscrierea la curs nu depinde de partea financiară ci de beneficiile percepute. În descrierea cursului am prezentat câteva beneficii ale participanților, însă ramificațiile acestora sunt infinite. O persoană care astăzi are o anumită personalitate va lua anumite decizii iar viața ei va merge într-o anumită direcție. Prin participarea la cursul de Krav-Maga, garantat o parte mai mică sau mai mare din personalitatea cursantului se va modifica în bine. Asta va duce la luarea unor decizii diferite. Oricât de mici ar fi schimbările, acumulate în timp vor conduce viața persoanei pe un drum complet diferit.
Participarea la un curs de Krav-Maga de 1 an nu înseamnă doar 1 an de antrenamente. Înseamnă un an de transformări de personalitate, de creștere și dezvoltare personală. După 1 an ești o altă persoană, iei alte decizii și ești pe un alt drum al vieții. Iar efectele se vor observa permanent, pentru tot restul vieții.
Fiecare dintre cursanții de până acum s-a înscris pentru că balanța lui a înclinat spre anumite beneficii. Câteva exemple de beneficii urmărite de aceștia sunt:
Pentru oricare dintre cei de mai sus prețul cursului poate părea infim față de avantajele pe care le obține. Citește și multe zeci de impresii ale cursanților de până acum!
Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.
Iar dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
[ Imagine preluată și adaptată de la https://consciouslifenews.com/living-harmony-question-balance/11138430/ ]
© 2004-2023 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România