Când vine vorba despre supraviețuirea agresiunilor, majoritatea oamenilor se gândesc imediat la tehnici spectaculoase, la mișcări precise, la sisteme de luptă renumite sau la stiluri de arte marțiale cu tradiție.
Realitatea este însă alta: în fața violenței reale, doar tehnica nu este suficientă. Ceea ce face cu adevărt diferența este tăria psihică – acea capacitate de a rezista presiunii, de a acționa chiar și sub frică și oboseală, și de a continua până când pericolul dispare.
Imaginează-ți două persoane:
• una cu mulți ani de antrenament într-un sistem de luptă, cu centuri și diplome, dar care se blochează sub șocul unui atac real, și
• alta cu mai puțină pregătire, dar care are curajul și voința de a merge înainte indiferent de situație.
Pe cine ai paria într-o confruntare violentă și haotică? Preponderent va câștiga a doua persoană, care luptă ”pe viață și pe moarte” pentru supraviețuire, față de prima care este obișnuită să lupte doar pentru ”a demonstra” cât este de bine pregătită.
Și prima persoană are o reziliență mentală peste medie – altfel nici nu ar fi rezistat la anii de antrenamente de arte marțiale sau sporturi de contact. Totuși, experiența arată că supraviețuiește cel care și-a antrenat tăria psihică special pentru situații periculoase și imprevizibile, nu doar pentru efort fizic intens desfășurat în condiții de siguranță și reguli clare.
De aceea, la cursurile mele de pregătire în Krav-Maga și supraviețirea agresiunilor reale, accentul nu îl pun pe frumusețea sau complexitatea tehnicilor, ci pe asimilarea principiilor, dezvoltarea atitudinii și a tăriei psihice.
Într-o confruntare violentă nu ai luxul de a analiza situația la nesfârșit sau de a căuta mișcarea perfectă. Ai nevoie de reacții simple și ferme: mergi înainte, lovește precis și cu putere, acționează acum și nu te oprii până când agresorul nu mai reprezintă un pericol.
Această atitudine devine vitală chiar și în condiții extreme: când ești rănit, când ești depășit numeric sau când frica îți paralizează corpul. În astfel de momente, nu tehnica frumoasă învățată la sală îți va salva viața, ci capacitatea ta de a continua să lupți, chiar și atunci când mintea îți spune să renunți.
La cursurile mele de weekend sau intensive, lucrăm exact pe ceea ce contează pentru supraviețuire:
• Durata extinsă a cursurilor – ședințe de câte 6–7 ore, desfășurate în 2 sau mai multe zile consecutive. Această abordare creează nu doar o înțelegere mai profundă a tehnicilor, ci și rezistența mentală și fizică necesară pentru a face față oboselii extreme. Într-o situație reală, mintea trebuie să rămână puternică.
• Lupte simulate și atacuri aleatorii – introduc în cursuri scenarii imprevizibile, confruntări neașteptate și atacuri din unghiuri variate și în fome diferite. Scopul nu este doar exersarea mișcărilor, ci – mai ales – antrenarea creierului și a atitudinii pentru a face față haosului, stresului și incertitudinii agresiunilor reale.
• Exerciții sub presiune. De ce? Pentru că realitatea nu îți va da niciodată timp să repeți calm și ordonat. Violențe este haotică, rapidă și plină de necunoscut. De aceea, adevărata pregătire înseamnă să înveți să funcționezi sub presiune – când nu știi ce urmează și când te simți copleșit.
• Adaptarea tehnicilor la situații concrete. Insist mult pe învățarea corectă a tehnicilor, cu toate detaliile care cresc eficiența lor. Însă următorul pas în pregătire este adaptarea tehnicilor la contextele reale. În realitate, nu contează ce tehnică ai făcut și cât a fost de corectă, ci doar rezultatul acțiunii tale.
Exercițiile intense, stresante și solicitante nu sunt menite să fie plăcute sau să arate spectaculos. Ele trebuie să te provoace suficient ca să îți modeleze caracterul și reacțiile. Să îți dezvolte acea robustețe mentală care, în final, cântărește mai mult decât orice tehnică sofisticată.
Pentru că atunci când te confrunți cu violența reală, nu tehnicile frumoase sau perfect executate vor face diferența, ci atitudinea de a continua indiferent de obstacole.
În supraviețuirea agresiunilor, adevărata armă – invizibilă – este tăria psihică. Este ceea ce te ține în picioare când mintea și corpul îți spun să renunți, și ceea ce te ajută să mergi înainte atunci când frica vrea să te paralizeze. Tehnicile contează, dar ele pot fi aplicate în practică doar de o minte puternică.
De aceea, la toate cursurile mele, pun accentul pe construirea rezilienței mentale – prin antrenamente prelungite, lupte simulate și atacuri aleatorii. Pentru că, în final, nu te salvează nici sistemul, nici arta și nici tehnicile frumoase, ci atitudinea și determinarea ta de a acționa până la capăt.
Te poți descurca și fără, însă dacă îți dorești ce este cel mai bun pentru tine, înscrie-te la următoul curs:
Curs de weekend centura galbenă - începători
Cluj-Napoca, câte 1 weekend / lună între 20.09.2025 - 08.03.2026
Descriere pe site-ul școlii | Eveniment pe Facebook
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
© 2004-2025 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România