Există anumite aspecte ale personalității noastre care ne definesc și care se reflectă în toate ariile vieții noastre. Manifestările benefice ale câtorva dintre aceste aspecte sunt: responsabilitatea, încrederea în sine, încrederea în ceilalți, optimismul, curajul și colaborarea, deschiderea și onestitatea. Manifestările nocive ale acestor aspecte sunt: învinuirea, auto-devalorizarea, îndoiala, pesimismul, frica, concurența, închiderea și minciuna.

Chiar dacă în contexte diferite le manifestăm relativ diferit și chiar dacă încercăm să evităm anumite contexte ca să nu le manifestăm, aceste aspecte sunt adânc înrădăcinate în noi și ne definesc personalitatea reală, nu măștile pe care ni le punem și rolurile pe care le jucăm. O persoană integră este integră chiar dacă în unele contexte particulare se ascunde sau minte. O persoană închisă este închisă chiar dacă reușește să se deschisă celui mai bun prieten sau unui terapeut.

Aproape toți am fost educați foarte greșit și am urmat modele greșite, astfel încât am ajuns ne cedăm puterea personală și libertatea societății în care trăim. Ne mințim și suntem mințiți extrem de des despre ce suntem sau ar trebui să fim, despre ce simțim sau ar trebui să simțim, despre motivul real al acțiunilor noastre sau cel care ar trebui să fie etc. Integrarea în societate este considerată mult mai importantă decât autenticitatea și integritatea individuală.

Suntem definiți în mult mai mare măsură de traumele suferite decât de experiențele pozitive trăite. Traumele ne determină să ne manifestăm aspectele negative, iar o dată ajunși acolo este foarte greu să ieșim. Și deoarece am fost răniți în feluri foarte variate, am ajuns să fim blocați în foarte multe aspecte esențiale ale personalității noastre. Este extrem de important să lucrăm permanent cu noi ca să ne depășim traumele și să alegem o viață mai conștientă și mai fericită.

Responsabilitatea / Învinuirea

Am fost educați nu doar să fim victime ci chiar să vedem în această manifestare o virtute! Toți arată cu degetul și toți învinuiesc pe cineva pentru că viața lor nu curge așa cum își doresc. Cu cât arăți mai insistent și învinuiești mai vehement cu atât ești mai apreciat de ceilalți, fiind perceput ca un salvator...

Bineînțeles, de multe ori chiar sunt alții de vină pentru ce se întâmplă, însă doar învinuirea nu este constructivă. Realitatea este că în aproape toate cazurile noi avem o contribuție la fiecare situație neplăcută în care ajungem. Atât timp cât ne focusăm doar pe ceilalți – pentru a-i învinui, pedepsi sau schimba – noi ne alegem voluntar rolul de victimă. Atât timp cât considerăm că binele nostru depinde exclusiv de ceilalți, noi alegem să fim sclavii lor și alegem să fim afectați negativ oricând doresc ei.

Este o utopie să ne bazăm pe termen lung pe controlul celorlalți. Singura soluție pentru echilibrul interior real, pentru fericire și pentru dezvoltarea personală este responsabilitatea: acceptarea contribuției noastre la evenimentele și rezultatele din viața noastră. Singura persoană din lume pe care o pot controla cu adevărat și pe care mă pot baza sunt EU!

Deci, atunci când ne asumăm responsabilitatea pentru cel puțin o parte din realitate (oricât de mică ar fi) noi de fapt ne oferim libertatea de a o influența în favoarea noastră. Chiar dacă nu știm ce vor face alții într-o anumită situație, știm ce putem face noi diferit ca să obținem un rezultat mai benefic. Astfel, devenim cocreatori ai binelui nostru și în loc să ne plângem ne putem mobiliza să ne apropiem de realitatea dorită.

Asumarea responsabilității este un proces extrem de greu tocmai pentru că trebuie depășite extrem de multe programări toxice preluate prin copiere sau educație. Provocarea pentru mulți este că le lipsesc suplimentar unele dintre aspectele de mai jos și astfel nu au resursele interioare pentru a trece din starea de victimă în cea de cocreator a vieții personale.

Încrederea în sine / Auto-Devalorizarea

Copiii mici se comportă fără frică ca și cum ar avea încredere necondiționată în ei și în orice alte persoane, însă la ei este vorba de lipsa de conștiență. Încrederea reală în sine se formează în urma experiențelor proprii, prin rezultatele obținute și – mai ales – prin reacțiile celorlalți. În plus, încrederea în sune poate fluctua în timp tocmai datorată faptului că permanent acumulăm experiențe noi și interacționăm cu oameni noi.

Din păcate, am fost educați să ținem prea mult cont de părerile celorlalți. Majoritatea oamenilor este săracă financiar, slab educată, în relații nefericite, lucrează din obligație, permanent ocupată etc. Și totuși, alegem repetat să urmăm toate principiile promovate de această majoritate.. Dacă aceste principii ar fi fost bune, majoritatea ar fi avut o viață mai bună. Astfel, este greșit să ne bazăm încrederea personală în ceea ce spune majoritatea oamenilor!

Ce încerc eu să fac este să îmi aleg oameni care sunt valoroși în diferite aspecte ale vieții. Nu mă interesează majoritatea ci ”vârfurile”. Nu mă interesează cei care au doar principii rigide ci cei care sunt flexibili și au rezultate bune. Iar apoi aleg să îmi definesc valoarea personală în funcție de cât de mult mă apropii eu de ei sau de cât de mult mă apreciază ei pe mine.

Eu îmi bazez valoarea personală în special pe rezultatele mele, pe cât de mult mă apropii de scopurile pe care mi le fixez. Bineînțeles, sunt influențat și de părerile ”majorității” – care mă pot destabiliza temporar – însă nu mă las definit de acestea. Încrederea în sine este tocmai despre asta: eu știu că sunt bun și pot supraviețui indiferent ce părere au ceilalți despre mine.

Provocarea pentru mulți este să iasă din cercul vicios al învinuirii și auto-devalorizării care este normă în societatea noastră... Cei care nu își asumă responsabilitatea trebuie să arunce cuva vina, iar pentru asta au nevoie de victime. Este greu să ai încredere în tine când ceilalți nu te consideră suficient de bun, te critică, te compară părtinitor, te manipulează, te domină etc. Singura soluție este focusarea pe rezultatele personale și compania oamenilor frumoși.

Încrederea în ceilalți / Îndoiala

Percepția aproape general acceptată este că încrederea în ceilalți trebuie câștigată. Din păcate, această abordare este complet greșită! Ea se bazează pe starea de frică în care trăiește majoritatea oamenilor, stare care îi determină să fie în mod implicit închiși și să privească totul cu îndoială. Astfel, dacă eu sunt închis și toți cei din jur au intenții dubioase este normal să aștept ca aceștia să îmi ”dovedească” că pot avea încredere în ei...

Însă în realitate îndoiala și încrederea țin exclusiv de noi. EU simt îndoiala și tot EU simt încrederea. Acestea sunt în noi și sunt doar activate de către cei din jurul nostru. Dacă eu aleg să fiu preponderent deschis și încrezător, mă voi raporta implicit în acest fel la toată lumea. Bineînțeles, îmi voi retrage această încredere dacă cineva va face ceva concret care să mă deranjeze, însă doar punctual față de persoana respectivă.

Deci, avem două moduri de a trece prin viață: suntem preponderent deschiși și încrezători sau suntem preponderent închiși și temători. Alegem să ne acordăm încrederea sau alegem să le cerem celorlalți să lupte pentru încrederea noastră. În prima variantă suntem liberi pentru că acordarea încrederii depinde doar de noi. În a doua varianta suntem sclavi pentru că încrederea depinde exclusiv de eforturile pe care ar trebui să le facă ceilalți.

Chiar părinții noștri ne-au imprimat din copilărie pericolele la care ne supunem când ne deschidem unor străini. În plus, majoritatea persoanelor au acumulat în viața lor traume mai mari sau mai mici care i-au determinat să se închidă și să devină reticenți în a-și mai acorda încrederea. Schimbarea perspectivei spre deschidere și încredere implicită este nu doar dificilă ci chiar imposibilă în lipsa curajului și a încrederii în sine.

Optimismul / Pesimismul

Dacă ne-am lăsat acaparați de aspectele negative anterioare (învinuirea, auto-devalorizarea, îndoiala) este normal să fim pesimiști și să vedem doar pericole, catastrofe și durere în jurul nostru. Însă dacă am reușit să ne asumăm responsabilitatea alegerilor proprii și dacă reușim să avem încredere în primul rând în noi, este ușor să fim optimiști.

Eu personal trec și prin episoade de pesimism când mă las destabilizat de evenimente sau păreri exterioare. Însă atât instinctul meu de supraviețuire (”trebuie să ieși din starea asta nocivă”) cât și experiența anterioară (”de fiecare dată a urmat ceva mai bun”) mă determină să îmi activez optimismul. Optimismul nu este despre ce ai acum, ci despre convingerea că va urma ceva frumos și bun. Nu este o certitudine ci este o alegere. O alegere pe care eu o îmbrățișez cu tot mai mult drag.

Este o vorbă înțeleaptă ”Dacă își este rău, stai liniștit că se va termina. Dacă îți este bine, stai liniștit că se va termina.” Viața este o succesiune de urcușuri și coborâșuri. Nu este urcarea unui singur munte ci este o călătorie printre dealuri și munți. Dacă alegi pesimismul te vei plimba permanent prin văi. Dacă alegi optimismul, văile vor fi doar etape scurte în călătoria ta.

Curajul / Frica

Ridicăm în slăvi curajul și îmbrățișăm frica. Ridicăm statui eroilor doar pentru ca apoi să ne simțim neputincioși în a ne ridica la nivelul lor. Ne mândrim cu realizările unor ”vârfuri” în timp ce noi ne complăcem în mediocritate. Ne mințim că noi – ca persoane individuale – suntem mai buni doar pentru că facem parte dintr-un grup mediocru cu câteva ”vârfuri”.

Din nou, prin educație ni s-au ”ajustat” aripile altfel încât să nu putem zbura liberi. Curajul ne-a fost știrbit sistematic pentru a deveni suficient de uniformi și docili ca să ne integrăm în societate. Școala sancționează curajul inițiativei personale, a creativității, a ideilor originale – ea urmărește adaptarea la un set bine stabilit de acțiuni, informații și concepte. În plus, sancționând fiecare abatere dezvoltă frica de inițiativă și de explorare!

Frica este un mecanism natural necesar supraviețuirii. Frica exagerată și greșit orientată este o construcție artificială, rodul educației nepotrivite. Ideal, frica ar trebui să echilibreze curajul pentru a nu ne asuma riscuri prea mari. Real însă, de foarte multe ori frica exagerată paralizează complet curajul, păstrându-ne prizonieri în propria noastră închisoare. Închisoare ridicată de alții, însă întreținută constant de noi.

Curajul este atitudinea de care avem nevoie să aducem elemente noi în viața noastră. De obicei aceste elemente sunt cele pe care ni le dorim și care ne-ar putea fi benefice, cele care ne-ar ajuta să acumulăm mai multe experiențe și să fim mai fericiți. Curajul nu ni-l poate oferi nimeni – cei din jur ne pot sprijini, însă decizia este exclusiv a noastră.

Provocarea (și limitarea pentru majoritatea) este că manifestarea curajului ne duce în zone neexplorate, în care ne simțim pierduți, neajutorați și în pericol. Ca să putem face acest pas trebuie ori să avem încredere în noi (că ne vom descurca și vom supraviețui indiferent de rezultate) ori să avem încredere în ceilalți (că ne vor ajuta dacă nu ne descurcăm). Pentru majoritatea ideal ar fi să își aleagă un instructor, ghid, terapeut sau mentor căruia să își ofere încrederea și care să îi asiste în acest proces.

Colaborarea / Concurența

De mici copii am fost comparați cu alți copii, iar apoi acest proces a continuat pe tot parcursul vieții. În familie a fost concurența pentru iubire și apreciere, în școală pentru note, în sporturi pentru poziții și faimă, la locul de muncă pentru bani și recunoaștere etc. Iar noi am copiat această abordare, ajungând de multe ori cei mai aspri critici ai noștri. Chiar și atunci când nu avem persoane cu care să ne comparăm, ne comparăm cu o imagine idealizată a noastră pe care ne-o autoimpunem.

Trăim într-o societate care se închină consumului și creșterii permanente. Avem nevoie să consumăm mai mult ca să putem crește, și creștem ca să putem consuma mai mult. Ne-am pierdut de mult în această cursă a concurenței: vrem să acumulăm tot mai multe lucruri și experiențe, fără să fie vorba despre nevoi reale. Singura problemă este că este o cursă fără final, în care nimeni nu poate fi fericit pe termen lung...

Din păcate, colaborarea este o excepție de la regulă. Reușim să colaborăm doar atunci când ne cunoaștem nevoile personale, acceptăm nevoile altora și suntem dispuși să negociem în beneficiul unui scop comun. În plus, eu consider că – în mod ideal – scopul comun trebuie să transcendă interesele concurențiale ale unui grup și să fie în armonie cu toată umanitatea și cu întreaga natură.

Provocarea cu adevărat mare legată de colaborare este că trăim într-o societate concurențială! Oricât de mult ne-am dori să colaborăm, de cele mai multe ori interacționăm cu persoane și instituții care încearcă să profite. Astfel, este extrem de ușor să ne pierdem motivația și să cădem în capcana concurenței: ne spunem că ”nu mai vreau să fiu fraierit” și ori ne închidem ori încercăm la rândul nostru să profităm de alții. Trebuie să avem curajul de a ne păstra valorile frumoase și trebuie să rămânem optimiști că vom întâlni atât persoanele cât și contextele potrivite pentru colaborări autentice.

Deschiderea / Închiderea

Inițial viața ”ni se întâmplă” deoarece suntem complet dependenți de părinți. Doar între 6-8 ani începe să ni se dezvolte capacitatea de raționare și conștiința de sine ca să începem să avem un oarecare discernământ. Însă deoarece până la 8 ani ni se formează 80% din personalitatea noastră, realitatea este că orientarea noastră spre deschidere sau închidere a fost deja formată în cea mai mare parte.

Astfel, deschiderea sau închiderea noastră implicită față de alte persoane depinde extrem de mult de mediul familial în care am crescut. Putem fi deschiși față de membri de familie sau față de prieteni sau față de străini și închiși față de restul oamenilor. Cei care sunt deschiși față de toți sunt binecuvântați. Cei mai defavorizați sunt cei care nu reușesc să aibă încrede în nimeni și se simt permanent singuri și neînțeleși.

De foarte multe ori deschiderea este percepută ca fiind o vulnerabilizare prea mare: dacă mă deschid mă va vedea cum sunt sau mă va putea răni. Da, de foarte multe ori am fost răniți când ne-am deschis, însă de foarte multe ori am avut și interacțiuni minunate cu oamenii față de care ne-am deschis. Dacă ne păstrăm optimismul, sigur se vor repeta experiențele plăcute.

Cu toții avem arii din viața noastră în care nu ne deschidem și nu ne expunem atât de mult cât ne-ar fi benefic. Avem nevoie de mult curaj pentru a o face și trebuie să avem încredere crescută în noi că ne vom putea proteja la timp sau recupera repede dacă ceilalți încearcă să profite.

Onestitatea / Minciuna

Onestitatea este un alt aspect extrem de greu de manifestat! Iar provocarea vine tot din educația defectuoasă și din pretențiile toxice ale societății. Iar tendințele din prezent creează un mediu din ce în ce mai dificil pentru cei care își doresc să fie onești. Tocmai cei cărora le lipsesc atributele frumoase anterioare sunt cei care le cer celorlalți să le protejeze ”sensibilitatea” mințindu-i frumos.

Din păcate, minciuna este una dintre primele cerințe de integrare în societate... Astfel, este extrem de greu să fii cu adevărat onest și este chiar periculos să fii onest tot timpul. Acest lucru este valabil atât cu străinii cât și cu colegii, prietenii și cu membrii de familie. Pentru a asigura folosirea măștilor și a minciunilor, societatea impune o mulțime de reguli ”de politețe” care nu au legătură cu binele comun ci cu protejarea celor care trăiesc în aspectele negative ale vieții.

Onestitatea trebuie învățată și exersată. Este extrem de greu, pe de o parte pentru că exemplele de urmat din jurul nostru sunt extrem de puține, iar pe de altă parte atunci când ești onest riști să fii învinuit, respins sau șantajat emoțional de ceilalți. Din experiență pot afirma că onestitatea radicală îndepărtează multe persoane. Chiar și așa, eu îmi asum această pierdere și prefer să am mai puține persoane apropiate, dar cu acestea să pot interacționa deschis, fără să fiu nevoit să mă prefac.

Pe măsură ce devenim mai onești ne îndepărtăm de cei care pretind să fim falși și ne înconjurăm de alte persoane oneste. La început pare să rămânem singuri, însă de fapt înlocuim un anturaj cu altul. Iar în noul anturaj știm că suntem apreciați pentru ceea ce suntem și astfel ne putem bucura de libertatea pe care o merităm.

Dezvoltarea personală este procesul prin care ne îmbunătățim pe rând aceste aspecte. După cum se vede, toate aceste aspecte se susțin reciproc. Pe de o parte este un dezavantaj, deoarece uneori trebuie să lucrăm la mai multe aspecte diferite pentru a obține un rezultat consistent. Însă pe de altă parte este un avantaj, deoarece o schimbare oricât de mică a oricărui aspect va influența și celelalte aspecte și va genera schimbări extrem de variate. Partea frumoasă este că pe măsură ce facem acest lucru prindem mai multă încredere, manifestăm mai mult curaj iar evoluția noastră este tot mai accelerată. O dată ce avem experiență cu urcatul unui munte, vom urca mult mai ușor următorii munți, oricât de înalți ar fi aceștia.

Prin toate activitățile mele (Krav-Maga, supraviețuire, AcroYoga, echilibrare și vindecare fizică și emoțională) încerc să ajut oamenii să conștientizeze toate aceste aspecte și să le manifeste cât mai frumos. Încerc să îi ajut să devină mai puternici, mai liberi și mai fericiți. Și bineînțeles, sunt recunoscător Universului de fiecare dată când cunosc o nouă persoană conștientă, asumată și deschisă.

Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.

Dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România

_{[ Imaginea este parte dintr-o pictură a lui Tomasz Alen Kopera ]}

Dacă ai găsit informații interesante, te invităm să dai Share sau să trimiți articolul și prietenilor tăi. Mulțumim!