Mulți știu că răspunsurile pe care le avem instinctiv la o agresiune sunt Lupta, Fuga și Înghețarea (Fight, Flight and Freeze). Eu detaliez frecvent aceste răspunsuri la cursurile mele de autoapărare. Însă există alte două răspunsuri care nu sunt conștientizate de aproape nici o persoană. Iar utilizarea lor greșită ne generează cele mai multe și mai mari probleme din viață!

Cele două răspunsuri suplimentare sunt descrise de către Lt. Col. Dave Grossman în cartea ”On Killing: The Psychological Cost of Learning to Kill in War and Society”. Acestea sunt Intimidarea și Supunerea (Posturing & Submission). Diferența față de răspunsurile anterioare o reprezintă sursa sau intenția percepută a agresiunii.

Toate aceste 5 răspunsuri sunt instinctive. În continuare voi detalia avantaje și dezavantaje ale fiecărui tip de răspuns. De asemenea, voi sugera modalitatea optimă de a răspunde conștient oricărui tip de agresiune.

Suntem complicați

La animale este foarte simplu: răspunsurile de tipul luptă-fugă-înghețare sunt specifice agresiunilor din partea altor specii, pe când răspunsurile de tipul intimidare-supunere sunt specifice agresiunilor între indivizi ai aceleiași specii. Agresorii din alte specii sunt prădători care vor să omoare și să mănânce victima. Pe când în cadrul aceleiași specii obiectivele conflictelor sunt doar asumarea conducerii sau concurența la reproducere.

Această diferențiere se datorează faptului că în primul caz este vorba de viață și moarte, pe când în al doilea caz este vorba doar de concurență la niște resurse. Primul caz justifică acțiuni extreme, pe când în al doilea caz rănirea gravă a celor implicați trebuie evitată. Această evitare permite de exemplu supraviețuirea tinerilor masculi suficient de mult încât să acumuleze abilitățile și experiența necesară pentru detronarea unui lider alfa îmbătrânit.

Oamenii sunt niște animale care au în plus rațiune și capacități de imaginare și abstractizare. Instinctiv reacționăm tot ca animalele la agresiune, însă atributele noastre ”superioare” creează foarte des confuzii între agresiunile inter și intra specii. Deoarece abstractizăm foarte mult, putem redefini noțiuni de bază ale existenței noastre. Iar una dintre aceste noțiuni este cine aparține de propria noastră specie, cine este OM.

Printr-o simplă schimbare a definiției oamenii își justifică cele mai oribile acțiuni asupra semenilor lor. Diferențierile pe bază de culoare a pielii, orientare religioasă sau politică, locul nașterii, sex, avere etc. duc la încadrarea anumitor persoane sau grupuri în categoria ”din altă specie”. Cei considerați inferiori au fost întotdeauna asupriți și folosiți: de exemplu sclavii negri. Cei considerați puternici au fost provocați și exterminați: de exemplu evreii în timpul Holocaustului.

Răspunsurile noastre la agresiune au rămas identice cu ale animalelor, însă ceea ce diferă este categoria în care încadrăm agresorul și agresiunea. Un agresor uman poate urmări doar să ne intimideze, însă la fel de bine poate veni să ne omoare fără avertisment. În plus, foarte des intențiile unui agresor se modifică în timpul derulării agresiunii, putând escalada de la o simplă ”joacă” la o crimă brutală.

Geoff Thompson prezintă în autobiografia lui ”Watch My Back” o întâmplare interesantă: un individ obișnuit cu ”bătăile prietenești” din baruri a intrat într-un local nou pentru el în Londra, a provocat un alt client care părea mai slab și în momentul în care a vrut să îi dea un pumn a încasat un cuțit în inimă. El nu a fost conștient că noul local era într-o zonă cu infracționalitate ridicată, în care aproape toți purtau cuțite iar orice agresiune era interpretată ca o tentativă de omor. El a crezut că se implică într-o joacă de dominare însă cealaltă persoană a considerat că îi este viața în pericol și a reacționat corespunzător.

Cum răspundem și De ce?

În contextul social actual, prima reacție la agresiune a majorității oamenilor oscilează între Intimidare și Fugă. Plaja de agresiuni la oameni este extrem de largă și include multe alte acțiuni înafara violențelor fizice: agresiuni verbale, hărțuire sexuală, abuz de putere, șantaj, discriminare și chiar ignorare. Agresiunea este prezentă în toate aspectele vieții noastre personale sau profesionale: acasă cu familia, la lucru cu colegii, pe stradă cu străinii. Suntem agresați și agresăm zilnic la rândul nostru, de cele mai multe ori fără să conștientizăm acest lucru!

Majoritatea am fost educați să recurgem la intimidare pentru a ne ”apăra” imaginea de sine și poziția în cadrul grupului social. Adulți și copii deopotrivă consideră că atunci când sunt provocați trebuie să răspundă la fel, să întoarcă agresiunile verbale și posturale și chiar să mai adauge la violența acestora. În special băieții și bărbații sunt ironizați dacă nu intră în acest joc de putere. Inclusiv cei care se cred ”pacifiști” și nu își arată agresiunea pe față aleg modalități de acțiune la fel de nocive, cum ar fi atitudini de superioritate și ironia.

Intimidarea este un joc psihologic și emoțional. Instinctele, educația și experiența personală se întrec în a evalua agresorul și agresiunea. Oamenii acordă o importanță mult exagerată fizicului, care poate fi decisiv doar într-o ”luptă prietenească”. Focalizarea, autocontrolul, determinarea, experiența sunt atribute mult mai importante în situațiile cu adevărat grave, în care este vorba de supraviețuire. Agresorii sunt experți în acest joc de putere și își aleg cu grijă victimele dintre persoanele care par vulnerabile. Pentru cei agresați intimidarea poate fi un răspuns foarte eficient doar dacă este făcută de pe o poziție de încredere autentică în forțele proprii, altfel prin cacealma își pot agrava situația.

Fuga (evitarea conflictului sau dezamorsarea acestuia) este a doua variantă de răspuns frecventă. Cei care se simt mai slabi (indiferent de fizicul lor) sau cei care sunt suficient de conștienți și stabili emoțional vor dori să evite conflictul. Primii de frică iar ceilalți pentru a evita complicațiile inutile. Ideal, fuga ar trebui să fie prima opțiune în majoritatea cazurilor de agresiune. Din păcate, uneori cei slabi emoțional mai trebuie să aleagă între siguranța lor și judecata spectatorilor (a celor din grupul din care fac parte) și de multe ori aleg să recurgă la Intimidare. Însă intimidarea folosită doar pentru mascarea fricii este ineficientă deoarece este citită ușor de către agresor.

Cele două reacții se pot transforma în timpul unei confruntări.

Astfel, Fuga se poate transforma în Supunere dacă cel agresat consideră că nu are șanse realiste de a fugi sau dacă eșuează în a fugi. Supunerea este atitudinea prin care își anunță agresorul că renunță la luptă, sperând în același timp că agresiunea se va opri sau va avea consecințe mai puțin nefaste. Problema majoră este că (spre deosebire de regnul animal) niciodată nu putem fi siguri că agresorul nu va continua să ne facă în continuare foarte mult rău emoțional sau fizic.

După supunere animalele pot fi cel mult rănite ușor fizic, pe când oamenii pot fi afectați atât fizic cât și emoțional. Un agresor uman nu se va opri întotdeauna după supunerea victimei, acțiunile lui putând duce la răniri grave, invaliditate sau moarte. Acolo unde un animal se mulțumește să domine, un om poate tortura pentru a provoca suferință nelimitată. Iar un aspect ignorat aproape întotdeauna este trauma emoțională generată, care poate distruge întreaga viață a victimei.

Pe de altă parte, Intimidarea poate escalada extrem de ușor în Luptă. Dacă două persoane stau lângă un foc și ambele aruncă crengi tot mai mari în mijloc la un moment dat cineva se va arde (iar de multe ori ambii se ard). Prin definiție oamenii sunt ființe raționale, însă în realitate fricile bat rațiunea. Cineva care nu mai vede nici o altă situație de scăpare poate deveni extem de violent pentru că oricum nu mai consideră că are ceva de pierdut. Un om extrem de rațional și de pașnic poate avea un moment de scăpare și poate ucide alte persoane dacă este provocat corespunzător. Niciodată când se ajunge la contact fizic nu există certitudinea că se va limita doar la un joc de dominare și că nu va degenera într-o luptă pentru supraviețuire.

Ultima reacție, de Înghețare, este mult mai puțin frecventă. Ea apare atunci când mintea celui agresat se blochează deoarece nu știe pe care dintre celelalte reacții să o aleagă. Nu durează mult și creierul alege una dintre modalitățile de continuare prezentate mai sus. Însă este extrem de defavorabilă deoarece cel înghețat este fără apărare secunde sau chiar minute întregi, complet la mila agresorului.

Avantaje și dezavantaje

Fiecare răspuns la agresiune are avantaje și dezavantaje. Mă voi referi în continuare doar la perspectiva celui agresat, deoarece pentru agresor interpretările pot fi mult diferite.

Intimidarea
▲ Poate funcționa în anumite cazuri, dacă suntem încrezători în capacitățile noastre sau dacă reușim să ne mascăm suficient de bine frica. Faptul că nu cedăm la intimidarea celuilalt ne ajută să ne simțim mai bine. Ne poate ajuta să evităm un conflict fizic iminent. Faptul că ne-am impus limitele poate descuraja alte agresiuni.
▼ Există întotdeauna riscul mare să degenereze în Luptă. Când suntem implicați în jocul intimidării rămânem descoperiți față de un atac fizic. Tensiunile emoționale create pot genera efecte neplăcute în viitor. Dacă acționăm la cacealma probabilitatea de a fi descoperiți este extrem de mare. De cele mai multe ori jocul de-a intimidarea nu este legal și nu este considerat autoapărare.

Lupta
▲ Respingem un atac violent și ne protejăm integritatea corporală. Ne crește încrederea în sine. Descurajăm viitoare agresiuni. Dăm o lecție agresorului.
▼ Ar trebui evitată întotdeauna deoarece consecințele imediate și ulterioare sunt impredictibile. Poate avea urmări legale neplăcute.

Supunerea
▲ Reușim să evităm o confruntare fizică și / sau emoțională cu cineva cu adevărat mai puternic. Evităm să pierdem mai mult. Câștigăm timp pentru a căuta alte soluții.
▼ Nu este întotdeauna eficientă pentru că agresorul s-ar putea să nu se oprească. Ne poate scădea stima de sine și încrederea în forțele proprii. S-ar putea să trebuiască să acceptăm în continuare o situație defavorabilă / dezagreabilă. Efectele în timp îndelungat pot fi mai dezavantajoase.

Fuga
▲ Evităm pericolul imediat. Reducem sau eliminăm eventualele consecințe viitoare.
▼ Nu este întotdeauna posibilă. Ne poate scădea stima de sine și încrederea în forțele proprii. S-ar putea să evităm agresiunea actuală însă aceasta să reapară în viitor.

Înghețarea
▲ Nu acționăm prostește pentru a provoca agresorul. Seamănă cu Supunerea și poate liniști agresorul.
▼ Suntem fără control și apărare, la mila agresorului. S-ar putea să ne revenim doar când este prea târziu și nu mai avem capacitatea de a ne apăra eficient.

Răspunsul optim

Din start, în momentul în care suntem agresați suntem într-o situație neplăcută. Scopul nostru nu este să o transformăm într-una plăcută ci să minimizăm consecințele negative. Nu există o soluție magică, universal aplicabilă. Fiecare individ și fiecare situație sunt diferite. Varianta optimă este să stăpânim toate reacțiile și să le adaptăm continuu realității, pentru a ne asigura atât supraviețuirea cât și încadrarea în normele legale de autoapărare.

Agresiunile încep prin Intimidare sau prin Luptă. În primul caz este vorba de cuvinte, posturi, poziții și uneori atingeri ușoare. În al doilea caz există contact fizic violent. În primul caz avem timp să analizăm situația, să o înțelegem și să decidem rațional cum să acționăm. În al doilea caz trebuie să acționăm instant, de multe ori instinctiv. În primul caz accentul este pe controlul emoțional pe când în al doilea caz accentul este pe acțiunea fizică.

Sper că este clar pentru toată lumea: la Luptă se poate răspunde eficient doar prin Fugă sau Luptă. Nu există timp pentru discuții, pentru negociere ci doar pentru un răspuns fizic decisiv. De cele mai multe ori fuga este cea mai bună variantă și recomand aplicarea ei în fiecare situație posibilă. Însă sunt o mulțime de situații în care fuga nu este posibilă. Caz în care lupta este singura soluție. Lupta brutală, scurtă și eficientă, fără reguli, exclusiv pentru supraviețuire. Este momentul în care se aplică cel mai bine principiile și tehnicile din Krav-Maga!

La Intimidare plaja de răspunsuri este mult mai largă. Răspunsul potrivit poate varia de la ignorarea agresorului până la anihilarea lui violentă. Din nou, varianta optimă este cea care necesită cea mai puțină agresiune pentru a ne păstra în siguranță. Este frumos să fim pacifiști, însă este mai important să fim realiști și să ne adaptăm situației prezente. Păstrarea unei distanțe de siguranță și dezamorsarea conflictului ar trebui să fie prioritățile noastre dacă fuga nu a fost posibilă. Și trebuie să rămânem alerți și pregătiți să luptăm dacă este necesar.

Din nou, Fuga este cea mai simplă acțiune, care ar trebui urmată de fiecare dată când este posibil și potrivit. Subliniez ”potrivit” deoarece fuga din fata unei agresiuni care se repetă nu rezolvă cu adevărat problema ci doar o amână. S-ar putea ca în asemenea cazuri să evităm agresiunea externă însă ne creăm în noi conflicte emoționale care ne vor face viața mizerabilă. Nu este o soluție bună să evităm constant conflictul și să trăim permanent în frică sau făcând compromisuri defavorabile pentru noi (de exemplu cu un partener agresiv sau cu un șef abuziv).

În toate situațiile de intimidare în care fuga nu este posibilă recomand parcurgerea următoarelor etape:

1. Dacă agresorul este la distanță mai mare, rămânem pe loc și ignorăm agresorul.
2. Dacă agresorul se apropie ne retragem astfel încât să păstrăm minim o distanță de un pas între noi.
3. Afișăm o postura fermă dar neagresivă. Ar trebui să transmitem nonverbal (prin poziția corpului și a mâinilor, prin mimica feței) că nu dorim o confruntare, însă nici nu vom sta pasivi dacă suntem provocați suplimentar.
4. Vorbim calm cu agresorul, încercând să îl liniștim. Nu îl provocăm în nici un fel și nici nu îl amenințăm. Este important să afirmăm clar și tare că nu dorim o confruntare, atât pentru agresor cât și pentru eventualii martori.
5. Pe cât posibil, oferim agresorului ce ne cere. De obicei va avea nevoie de iluzia că el controlează situația / spațiul. Alteori va dori obiecte sau bani. Trebuie să fim mai deștepți decât EGO-ul nostru și să ne prețuim mai mult corpul decât locul sau obiectele.
6. Dacă agresorul continuă să intre în spațiul nostru personal după ce ne-am retras deja de două ori trecem la luptă fără nici un preaviz. [ Voi detalia de ce e mai potrivit așa într-un articol viitor. ]

După cum se observă, inițial răspundem la Intimidare cu Intimidare. Însă o facem conștient și controlat. Intimidarea noastră nu are de-a face cu a părea mai mare decât el, mai agresiv verbal sau fizic deoarece aceste răspunsuri riscă să escaladeze conflictul. Focusul nostru nu este pe compleșirea agresorului ci pe noi înșine, pe controlarea emoțiilor, posturii, cuvintelor și mișcărilor noastre.

Asfel, intimidarea noastră este subtilă și îi transmitem agresorului la nivel subconștient că suntem suficient de puternici încât să nu fim intimidați. Iar aceasta este o putere mult mai mare și mai temută. Agresorul va intui că știm să ne apărăm însă nu va avea nici un indiciu despre cum o vom face. Sunt șanse foarte mari ca îndoiala și teama pe care o va resimți agresorul să îl determine să se liniștească și să ne lase în pace.

O altă componentă a răspunsului nostru este păstrarea unei distanțe de siguranță. Aceasta ne permite să vedem o eventuală lovitură și să avem timp să reacționăm. În plus, îi oferă agresorului satisfacția că este stăpânul spațiului, iar de multe ori este tot ce își dorește.

Pe de altă parte, trebuie să cunoaștem semnele care arată că intimidarea se transformă în luptă. Și trebuie să fim pregătiți să răspundem prin Luptă în fracțiuni de secundă. Și bineînțeles, trebuie să știm cum să ”luptăm” eficient, astfel încât să oprim cât mai repede agresorul și agresiunea. Agresiunea noastră este necesară și utilă, însă doar dacă o folosim conștient și cu măsură!

Studii de caz

Caz 1: Agresiune fizică

În facultate am fost la un moment dat în tabără la Costinești. Într-o zi cu vânt puternic lumea stătea la plajă însă nu era nimeni în apă din cauza valurilor mari. Eu am decis totuși să înot și am intrat în apă. Valurile mă solicitau puternic iar eu verificam des cât de aproape eram de țărm. La un moment dat văd un tânăr care îmi făcea semne să ies din apă. Era îmbrăcat în tricoul și pantaloni scurți, fără nici un fel de semne sau culori distinctive. Am ales să mai stau o vreme și am ieșit după ce am obosit. Pe mal mă aștepta individul respectiv, foarte nervos că nu am ieșit mai repede. A fost agresiv verbal cu mine și mi-a cerut să îi arăt unde îmi sunt lucrurile pe plajă. Eu, gândindu-mă că în jur sunt foarte mulți martori am apreciat că nu sunt în pericol de a fi lovit, așa că am refuzat și chiar l-am provocat suplimentar prin răspunsurile mele. În scurt timp m-am trezit cu nasul rupt de o lovitură de pumn și cu sângele curgându-mi abundent pe față. Salvamarul s-a retras, dar eu în loc să plec l-am amenințat că îl reclam la poliție. În acest moment i s-au alăturat alți doi colegi și au venit toți trei spre mine. Am luat o piatră de pe jos și am aruncat-o spre ei, bineînțeles fără efect. În câteva secunde am fost lovit, am căzut pe nisip și am fost lovit în continuare. După ce m-au lăsat am plecat spre dispensarul din localitate. Ulterior i-am reclamat la poliție și am ajuns și la tribunal. Binențeles, pe plajă nu a intervenit nici o persoană din mulțimea de turiști prezentă...

Când s-a întâmplat acest incident eram tânăr și nu aveam educația potrivită pentru a acționa corect. Aveam la activ mai mulți ani de antrenamente în Shotokan și Kyokushin, însă acolo nu am învățat nimic despre partea psihologică și emoțională necesară evitării și dezamorsării conflictelor, despre psihologia agresorului, despre aspectele legale ale autoapărării, despre lupta cu mai mulți agresori. Eram tânăr, într-o condiție fizică superbă, aveam cunoștințe de arte marțiale și totuși am făcut o grămadă de prostii.

Cu mintea și experiența mea actuală aș acționa diferit: după ieșirea la mal, văzând frustrarea și nervozitatea salvamarului i-aș răspunde politicos, aș păstra o distanță de un pas între noi și l-aș duce la lucrurile mele. În cazul în care mi le-ar lua, l-aș lăsa iar apoi l-aș reclama la poliție. Dacă totuși m-ar lovit fără ca eu să apuc să mă apăr, aș plecat imediat la dispensar și l-aș reclamat ulterior la poliție. Dacă aș ajunge în situația în care vin trei salvamari spre mine, în loc să ridic piatra aș fugi și concomitent aș cere ajutor de la celelalte persoane de pe plajă. Acum am o mulțime de variante care m-ar scuti de o grămadă de probleme ulterioare: vacanță ratată, rănire și vindecare de durată, declarații la poliție, audieri la tribunal etc.

Caz 2: Agresiune verbală și emoțională

Să presupunem că vedem un șarpe căzut într-o groapă din care nu poate să iasă. Teoretic, șarpele ar trebui să fie bucuros dacă îl scoatem de acolo. Practic, instinctul lui natural este de a se apăra dacă este atins. Astfel, dacă încercăm să îl ajutăm și îl prindem probabil ne va mușca. Va fugi de noi imediat ce va ajunge la suprafață, însă inițial ne va ataca. Similar, există o mulțime de persoane în jurul nostru care răspund la fel la tentativele de ajutor. Practic, aproape toți răspundem similar atunci când ne sunt apăsate anumite ”butoane” emoționale. Ce diferă sunt butoanele, nu răspunsul.

La un moment dat am observat un comportament greșit la cineva apropiat. Calm, simplu și neagresiv i-am atras atenția asupra greșelii. Persoana respectivă a reacționat ca șarpele și a început să se apere. A făcut-o verbal, prezentându-mi argumente pentru acțiunea ei. Însă întreaga persoană era în defensivă: corpul era tensionat, emoțiile ridicau o barieră între noi iar cuvintele erau ca niște spini care mă preveneau să nu mă apropii. Din punctul meu de vedere, acest răspuns la intenția mea pozitivă era o amenințare / agresiune. Instinctul m-a îndemnat să răspund cu energie superioară: să ridic tonul și să îmi justific la rândul meu punctul de vedere. Continuarea este simplu de intuit, pentru ambele persoane implicate: frustrare în creștere, încordare mai mare, tonuri mai ridicate, blocare în punctul de vedere propriu. Iar la un moment dat am simțit că singura soluție eficientă de a mă impune ar fi fost prin agresiune fizică. Moment în care unul dintre principiile mele fundamentale de viață a preluat controlul și m-a determinat să plec. Bineînțeles, o vreme amândoi am continuat să ne evităm, frustrați și supărați.

În acest caz este importantă acceptarea reacțiilor naturale instinctive. Doar acceptându-le le putem recunoaște și putem reuși în timp să ne controlăm acțiunile. Putem să lucrăm pe noi să nu devenim frustrați într-o mulțime de situații, însă nu putem elimina complet butoanele sensibile pe care cei din jurul nostru le vor putea apăsa intenționat sau întâmplător. Așa că, în paralel trebuie să lucrăm să preluăm controlul conștient asupra acțiunilor noastre cât mai repede.

În situația de mai sus, persoana cealaltă (care a greșit inițial) ar fi putut să își recunoască starea de frustrare și să aleagă ori să poarte o discuție rațională și deschisă, ori să comunice clar că nu dorește să continue discuția. Nu afirm că ar fi necesar să își recunoască greșeala ci doar că nu este necesar să intre în polemică cu mine. De asemenea, în momentul în care eu fac o observație trebuie să fiu pregătit pentru o reacție defensivă. Și trebuie să fiu pregătit să nu iau personal atitudinea interlocutorului ci să continui eventual discuția cu același ton neutru sau prietenesc ca și înainte. Iar dacă interlocutorul nu poate purta o discuție calmă și deschisă sau nu își dorește acest lucru, eu trebuie să fiu pregătit să renunț complet la această discuție. În nici un caz nu trebuie să îmi impun punctul de vedere, deoarece acest lucru ar crea rezistență și tensiuni suplimentare în loc să rezolve problema inițială.

Alegeri conștiente

În momente de stres (cum sunt cele în care suntem agresați verbal, emoțional sau fizic) acționăm instinctiv. Creierul ia decizii și acționează în fracțiuni de secundă, înainte ca noi să apucăm să analizăm rațional situația. O face pentru supraviețuirea noastră, însă alege de multe ori acțiuni care ne sunt defavorabile. De exemlu, tuturor ni s-a întâmplat să spunem ceva pentru ca imediat să ne pară rău: subconștientul nostru a transmis mesajul iar rațiunea (mai lentă) a analizat doar ulterior informația. Unii ajung chiar să rănească sau să omoare persoane iubite pentru ca apoi să regrete toata viața momentul în care și-au pierdut controlul rațional.

Singura soluție pentru a fi în controlul acțiunilor noaste este educația potrivită. Pe de o parte avem  nevoie de o inteligență emoțională ridicată care să ne ajute în identificarea stărilor noastre și ale agresorului. Și în completare avem nevoie să înțelegem agresiunea – cum se produce, cum se manifestă și cum evoluează dintr-o formă în alta. Nu în ultimul rând, trebuie să știm cum să ne apărăm fizic atunci când suntem agresați violent. Educația optimă trebuie să includă toate cele trei aspecte ale unei agresiuni: emoțional, rațional și fizic.

În plus, educația în planurile emoțional și fizic nu se poate face teoretic. Putem citi oricâte cărți, putem asculta oricâți experți, putem urmări oricâte filme, dacă nu exersăm personal nu vom recunoaște situațiile și nu vom putea acționa în timp util. Este necesar să ne antrenăm punându-ne benevol în situații cât mai apropiate de agresiunile reale. Da, poate fi neplăcut, însă doar așa vom reuși să învățăm eficient.

Robert A. Heinlein spunea că ”O societate înarmată este o societate politicoasă.” Un potențial agresor va lua mult mai greu decizia de a agresa dacă bănuiește că orice potențială victimă se poate apăra eficient. Iar apărarea nu depinde de armele albe sau de foc. Corpul uman este o armă fantastic de eficientă dacă este condusă de o minte educată corespunzător.

Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.

Iar dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România

Dacă ai găsit informații interesante, te invităm să dai Share sau să trimiți articolul și prietenilor tăi. Mulțumim!