”Atacă-l unde nu este pregătit și apari unde nu ești așteptat.” Sun Tzu
Sun Tzu a fost generalul din China antică care a definit doctrina militară a războiului asimetric - în care te bezezi mai mult pe strategie decât pe forța brută. Principiile enunțate de el în Arta Războiului au fost implementate cu succes în nenumărate confruntări, fiind materie de studiu inclusiv pentru comandanții militari din prezent.
Însă aplicabilitatea acestor principii se extinde mult peste sfera războaielor, la tot ceea ce înseamnă confruntări între două voințe, indiferent că este vorba despre persoane sau grupuri sociale. Iar confruntările pot varia de la cele mai simple divergențe de opinie la cele pe viață și pe moarte, de la cele cu persoane iubite până la cele cu necunoscuți.
Eu, ca instructor de Krav-Maga, predau aceste principii în contextul supraviețuirii agresiunilor reale, care sunt mult mai clar de analizat și de înțeles. Dacă într-o ceartă verbală putem acționa greșit și repetat fără consecințe grave, într-o confruntare violență avem doar fracțiuni de secundă pentru a acționa corect și eficient. Astfel, poți învăța mai repede și înțelege mai bine principiile, urmând ca apoi să le poți aplica în toate ariile vieții tale.
Potrivit lui Sun Tzu, un atac asupra inamicului ar trebui să înceapă numai după ce inamicul nu are nici o oportunitate de a se apăra sau de a contraataca. Faptul că nu se poate apăra îmi facilitează victoria pe care o urmăresc iar faptul că nu poate (contra)ataca mă ajută să îmi păstrez integritatea fizică. Pornesc de la premisa că inamicul este mai mare și mai puternic, așa că eu trebuie să fiu mai deștept și mai înțelept.
Știu că mulți vor afirma că nu au nevoie de aceste principii pentru că în viața lor nu se confruntă cu violențe fizice. Însă realitatea este că și cea mai simplă discuție în contradictoriu este o ”confruntare”, iar felul în care abordezi aceste situații îți influențează foarte mult calitatea vieții.
De exemplu, instinctul natural al copiilor este să exploreze ca să învețe și să manipuleze ca să obțină. Ei încearcă mereu să extindă limitele trasate de către părinți, astfel încât divergențele de dorințe și opinii sunt la ordinea zilei. Cunoașterea și implementarea principiului din acest articol ajută adulții să obțină mai ușor ceea ce își doresc, prin interacțiuni mai armonioase.
Într-o perioadă am predat Krav-Maga unor copii de 5-7 ani. Eu urmăream ca ei să se dezvolte fizic și să învețe tehnici eficiente, iar ei urmăreau să se joace și să se simtă bine. Pentru ei era o continuă provocare să îmi urmeze indicațiile iar pentru mine o continuă provocare să îi conving să facă ce doream eu. Degeaba eram eu ”mai mare și mai tare” pentru că nu mă puteam impune cu forța: ori m-aș fi lovit de refuzuri tot mai ferme ori ar fi executat din frică, iar apoi ar fi renunțat la curs.
Indiferent de modalitate pe care o aveam pentru a-i convinge să execute un exercițiu, la un moment dat unul dintre copii găsea o modalitate prin care să se sustragă, iar ceilalți îl copiau imediat. Chiar dacă era mai dificil pentru mine, i-am apreciat de fiecare dată pentru inventivitatea lor. Și în loc să mă ”lupt” cu această inventivitate, am aplicat-o și eu ca să fiu cu un pas înaintea lor :)
Astfel, în loc să forțez implementarea modalității inițiale, ”inventam” o altă modalitate, care să îi ia prin surprindere și pentru care să nu aibă încă un răspuns de împotrivire. Rezultatul a fost că pe lângă puțină joacă exersam foarte serios Krav-Maga, copiii se dezvoltau armonios fizic și emoțional, și... erau nerăbdători să revină la cursuri.
Tatăl unei fetițe îmi spunea: ”Dacă până de curând nu știam cum să o conving să facă anumite lucruri, acum este suficient să îi spun că nu o aduc la Krav-Maga.” Practic, acționa și el instinctiv asupra unei vulnerabilități a fetiței (dorința de a veni la curs) pentru a o determina să execute anumite activități (și implicit a ”câștiga” anumite argumente dintre ei).
În cazul unei violențe reale, în care sănătatea sau viața mea sunt în pericol, ”atacă-l unde nu este pregătit” se referă la două aspecte:
Tot în cazul unei violențe reale, ”apari unde nu ești așteptat” se referă la două aspecte:
În viața noastră obișnuită, în care violențele fizice sunt rare, atacarea acolo unde persoana sau adversarul este nepregătit înseamnă să identificăm punctele slabe, vulnerabilitățile sau lipsurile acestora și să acționăm în consecință. Poate fi vorba despre a aduce argumente sau dovezi solide împotriva unei acuzații nefondate sau despre a valorifica o oportunitate într-un moment nepotrivit pentru adversar. Apariția acolo unde nu ești așteptat înseamnă să folosim surpriza în favoarea noastră, să evităm rutina și predictibilitatea și să venim cu soluții sau abordări neconvenționale, care să pună adversarul în dificultate.
În concluzie, principiile enunțate de Sun Tzu pot fi aplicate cu succes în toate situațiile tensionate din viața de zi cu zi, atât la nivel individual cât și la nivel de societate. Înțelegerea și aplicarea acestora ne pot ajuta să fim mai eficienți în gestionarea conflictelor, să ne dezvoltăm abilități de negociere și influențare și să contribuim la construirea unei lumi mai echitabile și mai armonioase.
Dacă vrei să aprofundezi aceste principii și să înveți și altele la fel de utile, te invit să participi la cursurile de Krav-Maga și supraviețuirea agresiunilor pe care le predau. Următoarea oportunitate perfectă pentru tine este cursul intensiv Lupte Simulate – exersare prin joacă care se va derula în perioada 19-20 octombrie și 16-17 noiembrie 2024, la Cluj-Napoca.
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
[ Sursa imaginii Mariusz Szmerdt ]
Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.
© 2004-2024 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România