″Ai grijă de corpul tău. Este singurul loc în care trebuie să trăiești.″ Jim Rohn
Suntem la final de an şi toţi visăm ca noul an să fie mai ″bun″. Iar ce înseamnă mai bun diferă de la o persoană la alta, în funcție de nevoile ei actuale și de aspirațiile proprii. Totuși, putem grupa nevoile și aspirațiile în 5 domenii esențiale ale vieții: spiritual și contribuție, relații semnificative, creștere personală și carieră, bani și timp, sănătate și vitalitate.
Mulți consideră că pentru a fi fericiți au nevoie ″doar″ de un element dintr-unul din cele cinci domenii. De exemplu o relație frumoasă. Sau un loc de muncă bine plătit. Sau o excursie într-un loc îndepărtat și exotic. Sau o casă mai mare, o mașină mai nouă. Și de multe ori acel element nu este un moft ci chiar le lipsește din viață. Însă realitatea ne demonstrează în mod repetat că atingerea unui singur obiectiv aduce fericirea doar pe termen scurt. Pentru a fi cu adevărat fericiți avem nevoie să ne simțim împliniți în toate cele cinci domenii.
Am auzit o comparație foarte sugestivă: eu sunt o cloșcă iar cele cinci domenii sunt puii mei. Dacă vreau să înaintez, cel mai bine este să o fac cu toți puii lângă mine. Dacă o iau la fugă cu un singur pui sub aripă, ceilalți rămân în urmă. Iar cei lăsați în urmă suferă. Pot să mă mint o vreme că sunt bine cu un singur pui, însă viața mea este ca și familia cloștii: binele familiei depinde de binele fiecărui individ. Iar binele ″familiei″ nu este negociabil. Au fost făcute multe studii despre fericirea oamenilor și toate au ilustrat aceeași realitate: oamenii cu adevarat fericiți sunt cei echilibrați în toate cele cinci domenii ale vieții lor.
OK, e clar acum: trebuie să fiu împlinit în fiecare dintre cele cinci domenii. Totuși, timpul meu este limitat iar uneori trebuie să investesc mult mai mult într-un domeniu decât în celelalte. Cum să fac asta fără să las ceilalți ″pui″ în urmă?
Soluția mea este o combinație dintre conștientizare și comunicare. Conștientizarea este necesară ca să îmi stabilesc corect prioritățile, să știu exact ce reduc și pentru cât timp. Comunicarea este necesară pentru ca cei afectați de decizia mea să o înțeleagă și să o accepte. Astfel, dacă am un proiect important și urgent la lucru, trebuie să decid dacă mă ajută suficient în dezvoltarea carierei sau ca și câștig financiar ca să merite să petrec mai puțin timp cu familia și cu prietenii. Iar apoi trebuie să le comunic membrilor de familie și prietenilor decizia mea, pentru a nu se simți neglijați. Este vital să ofer o estimare a duratei, atât pentru a mă menține focusat cât și pentru a reduce frustrările celorlalți.
Comparând cu cloșca, e ca și cum aș spune unor pui că îi voi lăsa intenționat în urmă, în siguranță, și că mă voi întoarce după ei peste un anumit interval de timp.
Bun, acum știu că trebuie să am grijă de fiecare domeniu și că pe perioade limitate pot favoriza unul dintre ele. De multe ori domeniul pe care îl favorizez se impune de la sine. De exemplu, dacă se naște un copil ar fi indicat să prioritizez familia. Dacă promovarea mea depinde de finalizarea unui proiect ar fi indicat să lucrez mai intens. Dacă am o ocazie unică de a participa la un curs pentru dezvoltarea mea, pot reduce din timpul alocat celorlalte domenii. Însă dacă viața mea este relativ echilibrată, în ce ordine să îmi stabilesc prioritățile?
Mulți ar spune: întâi familia, pentru că ea îi încarcă emoțional. Alții ar spune: întâi profesia, pentru că acesta le oferă cea mai mare satisfacție. Alții ar spune: întâi banii, pentru că au nevoie de ei pentru toate obiectele, serviciile și activitățile. Alții ar opta pentru timpul liber, deoarece apreciază cel mai mult distracția și relaxarea. Alții își vor dori să se implice în acte de caritate, pentru că e mai important să contribuie la binele semenilor lor. Însă, cu excepția cazurilor în care au probleme de sănătate sau doresc să slăbească, vor fi foarte puțini cei care vor pune pe primul loc sănătatea.
Ne-am născut sănătoși și considerăm sănătatea implicită. O avem pur și simplu, fără să ne gândim că trebuie să facem ceva pentru asta. Da, știm că trebuie să acționăm imediat când ne îmbolnăvim, dar nu trebuie să facem nimic în rest. Cel puțin până la o anumită vârstă, când renunțăm complet la ideea de sănătate implicită și o înlocuim cu ″este normal să fi bolnav la vârsta aceasta″. Iar sănătatea devine o excepție, o realizare excepționala a vreunui medic sau medicament. Însă aceasta este o mentalitate greșită.
Adevărul este că sănătatea ar trebui să fie în majoritatea timpului domeniul prioritar al vieții noastre. Bolnav fiind nu te poți bucura nici de relații, nici de bani, nici de titluri. Complementar sănătății este vitalitatea - pofta de viață, energia necesară de a te implica în activități. Iar ingredientele necesare pentru sănătate și vitalitate sunt activitatea fizică, odihna și alimentația sănătoasă. La care eu adaug și echilibrul emoțional.
În prezent, cei preocupați de sănătate se orientează preponderent spre alimentația sănătoasă. De ce? Pentru că presupune cel mai puțin efort, în condițiile păstrării unui ritm de viață ″modern″. Este un factor ″extern″, pe care îl putem consuma oricând și în orice doze. Și - foarte important - putem să dăm vina pe alimentație dacă nu obținem rezultatele dorite. Însă alimentația este doar unul dintre ingredientele necesare, cel mai puțin important după părerea mea.
Corpul uman este o uzină chimică, mai performantă decât orice a putut realiza omul până acum. Este o uzină cu două porți: pe una intră materiile prime (alimentele) iar pe cealaltă ies deșeurile. Atât timp cât uzina este în stare de funcționare, nu are mare inportanță cu ce materii prime o alimentăm. Pur și simplu din ce îi dăm, corpul consumă ce are nevoie iar restul îl elimină. Tot ceea ce este considerat nepotrivit (prea mult zahăr, sare, cipsuri, cola, carne, grăsime etc.) este filtrat eficient de un corp sănătos. Problemele apar atunci când uzina nu funcționează corect și nu poate elimina surplusul sau componentele toxice. Doar în acest caz alimentația potrivită ajută la supraviețuire, însă nici măcar ea nu elimină toate problemele.
Activitatea fizică și odihna sunt strâns corelate. Prima componentă stimulează corpul să se dezvolte iar a doua îi permite să facă transformările necesare. Toate procesele de regenerare și de creștere se desfășoară în timpul repausului. Astfel, este necesar să facem mișcare, iar apoi să ne și odihnim. Tendința curentă este să facem mișcare puțină sau haotică și să renunțăm la odihnă pentru ca nu este productivă și nici nu ne oferă ″bucurii″. Când spun haotic mă refer la participarea la tipuri diferite de mișcare, în zile diferite, cu solicitări prea intense urmate de pauze prea mari între antrenamente. Chiar și cei care fac multă mișcare de multe ori nu au o strategie clară de dezvoltare.
De obicei oamenii nu practică un sport deoarece ″nu le place″ și practică pentru că ″le place″. Și se uită mirați la mine când îi întreb ce anume urmăresc cu genul de mișcare pe care îl fac. Să fie sănătoși și să arate bine, nu-i așa? Parțial da, parțial nu. Fiecare formă de mișcare stimulează funcții specifice ale corpului: musculatura, forța, rezistența, mobilitatea, echilibrul etc. Ar trebui ca fiecare să aleagă forma de mișcare care să-i ofere cât mai multe avantaje. Se ″știe″ că înnotul și alergarea sunt forme de mișcare extrem de eficiente pentru dezvoltarea unui corp sănător. Însă este doar parțial adevărat. Ambele forme de mișcare solicită corpul extrem de limitat, doar pe anumite articulații și grupe musculare. Lipsește o mobilizare eficientă a coloanei, acelorlalte articulații și mușchi.
Așa că eu recomand forme de mișcare mai complexe, în care toate părțile corpului sunt puse în mișcare, atât cu solicitări statice cât și dinamice. Artele marțiale și diferite combinații de Yoga sunt două exemple de astfel de solicitări complexe. Iar cu cât solicitările sunt mai complexe cu atât corpul nostru se dezvoltă mai armonios. Trebuie să ne păstrăm cât mai mobili, deoarece una dintre formele de manifestare a îmbătrânirii este tocmai atrofierea sau rigidizarea anumitor părți din corp. În plus, artele marțiale dezvoltă caracterul și personalitatea iar Yoga contribuie la relaxarea emoțională. Astfel, practicându-le nu practici doar o formă de mișcare cu efecte limitate în timp, ci dobândești suplimentar și deprinderi care te ajută în toate aspectele vieții tale, pe tot parcursul vieții tale.
Pe lângă cele trei ingrediente general cunoscute și acceptate ale sănătății există și una care de cele mai multe ori este ignorată: echilibrul emoțional. Noile cercetări medicale confirmă tot mai mult informația care a existat în toate culturile tradiționale: emoțiile influențează starea de sănătate. De fiecare dată când veți vedea o persoană în vârstă și perfect sănătoasă, veți observa că este optimistă și veselă în majoritatea timpului. Nu se cufundă în griji și nici nu păstrează supărări.
Revenind la titlul articolului, consider că vitalitatea este cel mai important obiectiv pentru 2018 (și toți anii viitori) deoarece este ingredientul care ne permite să acționăm. Un corp sănătos este ca un motor bine reglat. O stare emoțională echilibrată este ca un șofer calm, stăpân pe sine. Iar vitalitatea este ca benzina care alimentează motorul și îi permite șoferului să se deplaseze cu mașina. Dacă oricare dintre cele 3 ingredinte lipsește, mașina va sta pe loc, se va deplasa greu sau haotic.
Vitalitatea alimentează acțiunile, însă vine tot din acțiune. Din acțiunea care sprijină cel puțin unul dintre visele noastre. Echilibrul emoțional este favorizat de urmarea viselor personale. Așa că, cei care acționează dar o fac din greu, fără pasiune, merg în direcția greșită (pentru ei). Din păcate, de ce anume este greșită o anumită direcție poate fi destul de greu de descoperit. Cel puțin de la nivelul peronal de conștentizare. Rațiunea poate să ne dea argumente solide pentru a acționa într-o anumită direcție, însă acestea sunt fundamentate preponderent pe tipare emoționale preluate din mediul în care am crescut și trăim. Astfel, direcția respectivă poate părea logică, dar nu întotdeauna este cea de care avem nevoie cu adevărat. Pe cât posibil, ar trebui să armonizăm ceea ce credem că trebuie să facem cu visele noastre cele mai ascunse.
Ca și concluzie, SĂNĂTATEA ar trebui să fie prioritatea numărul 1. Este baza pe care putem clădi toate acțiunile și trăirile din viața noastră. Avem nevoie de mișcare potrivită, odihnă suficientă, alimentație corectă și echilibru emoțional.
Prioritatea numărul 2 ar trebui să fie VITALITATEA. Este energia care ne impulsionează să acționăm pentru a obține ce ne dorim, în oricare domeniu al vieții. Avem nevoie de aceleași ingredinte ca și la sănătate, la care se adaugă alegerea direcțiilor de acțiune de care avem nevoie cu adevărat. Care să ne aducă fericire și împlinire atât pe parcurs cât și la finalul drumului.
Prioritatea numărul 3 ar trebui să fie BANII și TIMPUL liber. Aceste două elemente sunt co-dependente: dacă avem bani, putem să avem și timp liber. Daca nu avem suficienți bani, trebuie să lucrăm pentru a face rost de ei. Iar acțiunile noastre în toate celelalte domenii sunt foarte mult influențate de resursele financiare. Avem nevoie de un venit minim, de preferință într-o proporție cât mai mare pasiv, pe care să îl obținem investind cât mai puțin timp din viața noastră. Nu ar trebui să muncim din obligație pentru a câștiga bani ci doar pentru binele nostru și al celorlalți, doar când și cum ne place.
Prioritatea numărul 4 ar trebui să fie RELAȚIILE semnificative. Specific seminificative deoarece mă refer la familie, prieteni apropiați, mentori și orice alte persoane care ne ajută în evoluția noastră. Suntem ființe sociale și cele mai autentice bucurii le trăim interacționând cu alte persoane. Avem nevoie să primim, dar și să oferim atenție, timp de calitate petrecut împreună.
Prioritatea numărul 5 ar trebui să fie CREȘTEREA personală și CARIERA. Acestea se referă la dezvoltarea noastră ca indivizi. Cineva spunea că nu există stagnare, ci doar evoluție sau regres. Noi nu putem să ne conservăm starea actuală: în timp ori ne dezvoltăm ori îmbătrânim. Putem crește limitat prin activități fizice, dar nelimitat prin educație. Mintea noastră este ca o bucată de plastelină pe care o putem modela cum dorim, cu răbdare și cu uneltele necesare. Este extrem de important să învătăm permanent lucruri noi și să ne implicăm în activități noi. Cariera se referă la dezvoltarea profesională, indiferent că suntem angajați, liber profesioniști, întreprinzători sau investitori. Se referă la atingerea unor obiective personale și obținerea unei recunoașteri sociale.
Au mai rămas domeniile SPIRITUAL și CONTRIBUȚIE. Pentru mulți, spiritualitatea înseamnă apartenența și practicarea unei religii. Pentru alții este doar un termen de evitat, fără substrat științific. Pentru mine înseamnă să accept că sunt o parte infimă dintr-un sistem imens, mult mai complex decât aș putea să îmi imaginez. Înseamnă să conștientizez că acest sistem are niște reguli de funcționare, care de multe ori sunt diferite de explicațiile oferite de știință sau religie. Eu încerc să descopăr care sunt aceste reguli naturale și cum pot să îmi armonizez viața cu acestea. Iar contribuția este ceea ce oferim celorlalți: timpul nostru, banii noștri, afecțiunea noastră, înțelepciuna noastră etc. Suntem feiciți când primim sau obținem, însă multumirea reală o avem când putem oferi și ajuta.
Ordonarea de mai sus a domeniilor se bazează exclusiv pe felul în care acestea se sprijină unele pe altele. Și am pornit de la premisa că nu există nici o deficiență majoră în vreunul dintre domenii. Bineînțeles că în viața fiecăruia prioritățile se schimbă des, așa că îți recomand flexibilitate în stabilirea acestora. Singurele aspecte la care nu ar trebui să faci rabat sunt sănătatea și vitalitatea! Nu-ți ″sacrifica″ viața pentru nimic, nici pentru perioade scurte. Implică-te total în anumite activități dacă este nevoie, însă nu ca un ″sacrificiu″ ci ca o investiție. Diferența nu constă în ceea ce faci ci în felul în care te raportezi la ce faci. Când te sacrifici ești o victimă, când investești ești un explorator. În primul caz îți legi o ghiulea de picior, în al doilea caz te urci într-un balon cu aer cald.
Planifică-ți cu înțelepciune activitățile viitoare. Iar dacă nu vezi calea potrivită pentru tine, pentru a trăi fericit acum și aici, îți recomand să apelezi la un sfătuitor (consilier, mentor etc.). De multe ori nu reușim să vedem calea potrivită de la nivelul nostru de conșientizare. E ca și cum am fi într-o pădure și nu știm încotro să o luăm deorece nu vedem prea departe din cauza copacilor. Am avea nevoie de o călăuză sau cel puțin să reușim să urcăm într-un copac să vedem la distanță mai mare. Sfătuitorul potrivit ne va ajuta să economisim timp, energie și să evităm multe greșeli.
Îți doresc un An Nou plin de bucurii, cu multe activități interesante, alături de oameni dragi!
Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.
Iar dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!
Fii conștient și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor Krav-Maga, centura neagră
© 2004-2024 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România