Ai visat vreodată că erai atacat fizic, lovit sau constrâns, iar tu - oricât de mult ai încercat - nu ai putut să reacționezi eficient? Mai mult, ai retrăit visul - identic sau similar - pe parcursul a mai multor ani? Eu am trecut prin această experiență. Un mesaj de la un cursant mi-a reamintit de el, iar în continuare te ajut să înțelegi cum apar și cum poți scăpa de acest gen de coșmaruri.

În urmă cu o lună terminam un curs intensiv de Krav-Maga: Supraviețuirea Conflictelor Reale. Participanții au învățat să răspundă eficient atunci când sunt atacați de mai mulți agresori înarmați cu bastoane și cuțite. De la început le-am spus cursanților că în cele 6 zile se vor transforma radical, schimbarea cea mai mare fiind de mentalitate în abordarea conflictelor. Tehnicile de apărare și atac sunt utile și necesare, însă arma cea mai eficientă care trebuie antenată este creierul, cu emoțiile și deciziile raționale pe care le procesează. În plus, le-am spus că procesul de schimbare va continua mult după terminarea cursului și că se va manifesta în toate aspectele vieții lor.

Ieri am citit cu satisfacție următorul fragment dintr-un mesaj primit de la un cursant: ”În urma cursului pot să afirm că încrederea în mine a crescut considerabil. În situații în care sunt nevoit să stau de vorbă sau să încerc să mă înțeleg cu anumiți indivizi care pot fi și periculoși nu mai simt atâta frică. Poate că sună ciudat, dar și visele mi s-au schimbat! Până acum, când eram într-un vis într-o situație grea de obicei mă împotmoleam la un nivel și nu puteam cu nici un efort să continui. Acum de exemplu, deși a fost greu când cineva m-a atacat în vis, am reușit cumva să-l anihilez cu o piatră la final, și a mers. În viața de zi cu zi, în relația cu oamenii, am primit câteva feedback-uri pozitive cu privire la încrederea în sine și a deciziilor luate mai hotărât.”

Menționarea visului mi-a reamintit de un proces similar prin care am trecut si eu. A fost o experiență interesantă, care ilustrează legăturile complexe dintre conștientul și subconștientul nostru.

Cum se produc coșmarurile?

Țin minte că într-o perioadă a copilăriei mele (eram încă la grădiniță) îmi era frică să dorm cu lumina stinsă. Părinții mei - care dormeau într-o altă cameră - lăsau noaptea ușa deschisă la dormitor și lumina de pe hol aprinsă. Cu experiențele și informațiile pe care le-am acumulat până acum, cred că am ajuns să îmi fie frică să dorm în întuneric din două motive: educația care mi-a fost oferită și imaginația mea.

O influență mare au avut-o unele povești pe care mi le spuneau sau citeau părinții, cu personajele negative și asocierea pericolului cu întunericul. Nu a fost benefic nici să aud aceste povești seara, înainte de culcare. Apoi, este posibil ca părinții mei să mă fi amenințat uneori - cu cele mai bune intenții - că voi avea de-a face cu vreun personaj negativ dacă nu fac ce doreau ei. Oare ție ți s-a spus - sau cel puțin ai auzit expresia - ”Dacă nu stai cuminte, vine țiganul și te fură!”? O mulțime de oameni răi, animale de pradă și de monștri își fac apariția din întuneric atât în poveștile pentru copii cât și în filmele pentru oameni mari.

Totuși, nu toți copiii sunt afectați de aceste povești... Eu consider că sunt mai afectați cei care au o imaginație bogată și - în plus - se implică până la identificare cu eroii poveștilor. Eu știu sigur că sunt o asemenea persoană, deoarece de fiecare dată când citesc o carte sau mă uit la un film care mă captivează simt cum mă identific cu unul dintre personaje. În timpul filmelor de acțiune este mai evidentă identificarea, pentru că uneori mă surprind transpirat și solicitat fizic după scene de acțiune intensă (lupte, urmăriri) chiar dacă stau întins ”relaxat” în pat.

Până acum avem cele două ingrediente necesare apariției unui vis neplăcut. Totuși, eroii din povestiri scapă cu bine întotdeauna, oricât de grea este provocarea. Cum de în unele vise nu suntem noi cei biruitori? Cum se transformă aceste vise în coșmarurile în care suntem neajutorați?

Ingredientul suplimentar ține tot de educația care ne-a fost oferită. În poveștile cu eroi biruitori, eroii înving tocmai pentru că alungă, distrug și de cele mai multe ori omoară personajele negative. Făt Frumos taie pe rând capetele balaurului iar apoi îi bagă sabia în inimă. Vânătorul împușcă lupul din povestea cu Scufița Roșie. Ei au uneltele necesare pentru a supraviețui!!!

Însă ce ne învață părinții? Fii politicos (chiar dacă celălalt e nesimțit), nu te bate (chiar dacă ceilalți te hărțuiesc sau te lovesc), nu lovi (chiar dacă ești prins într-o bătaie) etc. Prin educația lor, pe de o parte ne dau exemple de eroi iar pe de altă parte ne interzic să folosim exact uneltele eroilor pentru a supraviețui. Și astfel ajungem să conștientizăm pericolele, rămânând vulnerabili la ele în lipsa soluțiilor eficiente de supraviețuire.

Coșmarul meu

Din școala generală până după vârsta de 30 ani am avut un vis repetitiv. Chiar dacă îl experimentam rar, o dată la 1-2 ani, făcea parte din viața mea. Nu m-a afectat deoarece am ajuns să îl recunosc și să îl accept, însă a fost totuși un coșmar.

Scenariul era foarte simplu: eram singur într-un fel de ceață. Din față venea un bărbat amenințător spre mine. Nu avea o față identificabilă și nu l-am asociat niciodată cu vreo persoană reală. Eu percepeam pericolul și mă pregăteam să îl lovesc. Vedeam cum pornește lovitura lui de pumn și porneam și eu lovitura mea. Singura (mare) problemă era că în acest moment eu păream să mă mișc cu încetinitorul. Simțeam determinarea și forța imensă de care eram în stare... dar nu mă puteam mișca mai repede oricât aș fi încercat.

La fel ca în filmările cu încetinitorul din filmele în care vezi cum înaintează glonțul iar persoana se mișcă prea lent pentru a-l evita, la fel și eu eram lovit înainte de a putea să îmi termin lovitura. Iar apoi mă trezeam, mai mult frustrat de discrepanța dintre capacitatea de distrugere pe care o simțeam și viteza limitată cu care mă mișcam.

Cum scapi de coșmaruri?

Mai ții minte ce mi-a scris cursantul meu? ”Până acum, când eram într-un vis într-o situație grea de obicei mă împotmoleam la un nivel și nu puteam cu nici un efort să continui. Acum de exemplu, deși a fost greu când cineva m-a atacat în vis, am reușit cumva să-l anihilez cu o piatră la final, și a mers.”

Eu am practicat continuu arte marțiale începând din liceu. Am învățat să lovesc foarte puternic. Și totuși, am retrăit coșmarul mulți ani în continuare. Cu toate că simțeam că sunt mai puternic, nu reușeam să ajung la țintă.

Schimbarea reală s-a produs doar după ce am început să învăț Krav-Maga. Împreuna cu asimilarea tehnicilor extrem de eficiente am început să îmi schimb mentalitatea. Practic, eu nu aveam nevoie să lovesc mai tare ci aveam nevoie de o altă mentalitate. Am început să percep altfel agresorii și să accept treptat că este necesar, bine și etic să îi rănesc. M-am antrenat cu un alt obiectiv în minte: nu mai urmăream să lovesc cât mai tare ci să dezactivez agresorul cât mai repede și mai simplu.

La un moment dat am intrat din nou în același vis. Era din nou ceață în jurul meu iar din față se apropia un individ agresiv. Însă ceva era schimbat: viteza mea de acțiune nu mai era limitată. Este greu de descris ce s-a întâmplat în continuare: toată frustrarea mea acumulată în decursul multelor vise similare s-a dezlănțuit pe agresor. La final, eram doar eu înconjurat de sânge și bucăți mărunte de carne și oase. Nu mai rămăsese nimic identificabil din agresor. Apoi m-am trezit surprins de rezultat și mulțumit în același timp.

Visul s-a mai repetat o singură dată. Ceața, eu și agresorul. Agresorul lovește iar eu reacționez. Îl lovesc de câteva ori iar apoi agresorul fuge. Mă trezesc și sunt mulțumit de mine. Și gata - visul nu a mai revenit niciodată. A fost o formă prin care subconștientul meu mă avertiza că am o problemă. Iar imediat ce mi-am rezolvat problema avertizarea - și implicit visul - nu au mai fost necesare.

Ce s-a întâmplat?

Problema mea reală era legată de faptul că nu puteam lovi eficient în viața de zi cu zi. Limitarea nu era fizică ci emoțională. Țin minte că în școala generală m-am bătut de două ori cu un coleg de clasă mai mic de statură. Eram clar mai mare și mai puternic, însă am luat bătaie. De ce? Pentru că el lovea la față iar eu la corp. Nici unul nu știam să lovim eficient, însă aceeași lovitură generează consecințe mai grave când e dată la cap.

Eu nu îl loveam la cap pentru că știam că îl voi răni dacă o voi face. Buze sparte, dinți scoși, nas rupt, ochi umflați etc. erau consecințe posibile pe care emoțional nu mi le puteam asuma. Am învățat atât de bine că trebuie să fiu cuminte și că violența este interzisă încât chiar dacă fizic eram capabil, emoționalul nu mă lăsa să lovesc la cap.

Coșmarul meu a fost tocmai despre această limitare. Rațional știam că am cunoștințele, determinarea și forța necesare să îmi anihilez agresorul, însă mișcarea încetinită reflecta tocmai limitarea mea emoțională. Oricât de mult aș fi vrut să lovesc, lovitura mea nu avea voie să își atingă ținta pentru a nu răni cu adevărat cealaltă persoană.

Doar prin ceea ce am învățat la Krav-Maga de la instructorul meu Onn Chen am reușit să înțeleg și să accept cu fiecare parte a ființei mele că este necesar, bine și etic să rănesc cu adevărat un agresor. Am înțeles că bunele mele intenții și buna mea creștere nu mă pot proteja de agresiuni. Am înțeles că trebuie să răspund pe singura ”limbă” pe care o înțelege agresorul: violența. Și - ce e cel mai important - mi-am dat voie să exprim violența din mine atunci când este necesar pentru supraviețuirea mea.

Concluzie

Fiecare dintre noi avem atât o parte luminoasă cât și una întunecată. Avem în noi atât iubire infinită cât și o capacitate imensă de distrugere. Ce recunoaștem față de noi și ce manifestăm în exterior depinde în mod covârșitor de educația pe care am primit-o și de experiențele din viața noastră. Însă trebuie să acceptăm atât că nu vom putea scăpa niciodată de partea întunecată cât și că uneori avem nevoie vitală de ea.

Nu partea întunecată este problema, ci felul în care ne-o manifestăm. Faptul că am învățat să omor cu mâinile goale nu este o problemă în sine, așa cum nici faptul că știu să tai o pâine cu cuțitul nu mă transformă într-un criminal. Cunoștințele și deprinderile legate de violență sunt necesare pentru a înțelege ce avem în noi, din ce suntem formați. Doar așa putem controla partea noastră întunecată, transformând-o dintr-un lup sălbatic într-un câine de pază.

Din punctul de vedere al răspunsului la agresiune, eu clasific oamenii în 3 tipuri: cei complet neajutorați (care nici măcar nu încearcă să se apere), cei cu intenții bune (care încearcă să se apere însă nu o fac eficient pentru că nu știu cum) și cei eficienți (care au atât intenții potrivite cât și cunoștințele necesare). Din primele două categorii fac parte și cei care își pierd controlul rațional și lovesc, rănesc sau omoară fără discernământ, părându-le rău ulterior de răul provocat.

Majoritatea oamenilor sunt în categoria din mijloc, fiind dispuși să se apere în anumite condiții extreme. Însă nu reușesc de cele mai multe ori pentru că acțiunile lor sunt tardive sau ineficiente. Tu în ce categorie ești acum? Și în ce categorie ți-ar place să fii?

Ca să ajungi în a treia categorie trebuie să te educi. Altfel decât te-au educat părinții, școala - societatea în general. Ei te-au educat pentru a te descurca printre oameni care respectă reguli. Pentru cei care nu le respectă (agresori, infractori, criminali, violatori etc.) ai nevoie de un set nou de reguli, de o altă educație.

Prin școala mea și cursurile de autoapărare și Krav-Maga eu îți ofer tocmai această educație, ca o completare la educația ta de până acum. Scopul meu nu este de a te transforma într-o persoană violentă ci de a te ajuta să îți cunoști, stăpânești și utilizez controlat abilitățile necesare pentru a supraviețui unei confruntări violente. Alegerea este doar a ta.

Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.

Iar dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România

[ Imaginea realizată de Antoine Veronneau ]