O TRAUMĂ se poate manifesta emoțional, fizic sau în ambele ipostaze. Aproape întotdeauna traumele FIZICE se repară de la sine după o perioadă de îngrijire, dacă nu au un suport emoțional activ. Însă traumele EMOȚIONALE rămân în noi și continuă să ne influențeze relațiile și sănătatea dacă nu le ”reparăm” corect.

Dacă ți-ai rupt un picior, după ce ți-a fost realiniat și imobilizat de medici ai nevoie de o perioadă de blândețe și răbdare pentru a-i oferi timp să se refacă. În perioada în care îți protejezi piciorul mușchii se atrofiază iar tu îți modifici stilul de mers și inclusiv postura. Astfel, după o perioadă rezonabilă ai nevoie atât să îți forțezi treptat piciorul ca să își recapete mobilitatea și forța cât și mintea ca să se reobișnuiască cu starea normală de sănătate. Recuperarea este un proces neplăcut, solicitat fizic și emoțional.

La fel, dacă suferi o traumă emoțională ai nevoie de o perioadă de blândețe și răbdare cu tine și din partea celor din jurul tău pentru a te liniști. În această perioadă este bine să lași deoparte gândurile și emoțiile negative și să te concentrezi pe cele pozitive, care să te motiveze să îți recapeți încrederea în tine și în ceilalți. Însă, pentru a-ți putea continua viața liber ai nevoie atât să revii la trauma inițială și să rezolvi cauzele care au provocat-o cât și să te pregătești pentru a evita sau a te descurca mai bine în situații similare. Și acesta este un proces neplăcut, solicitant emoțional și cu posibile manifestări fizice.

Astfel, durerea manifestată în timpul emoțiilor negative și al bolilor fizice este un indicator al unei probleme reale, care se cere rezolvată.

Dacă ți-ai rupt piciorul si nu mergi la medic să ți-l fixeze corect, este posibil să îți rămână strâmb și să te transforme în infirm pe viață. Dacă după aceea nu îți acorzi repaus, este posibil să nu se vindece corect și să nu îl mai poți folosi bine restul vieții. Dacă ulterior nu treci corect prin recuperare, este posibil ca mintea și corpul tău să rămână setate pe ”avem un picior bolnav” și astfel să fii restricționat în mișcări toată viața. Oare cum ar fi ca imediat după accident să iei calmante puternice și să ignori complet piciorul? Oare cum ar fi ca ulterior să continui să refuzi să ai grijă de picior și să continui să iei analgezice să nu-l simți? Oare cum ar fi ca în loc să te recuperezi să alegi să refuzi să te gândești sau să vorbești despre piciorul deformat și chiar să îi respingi pe cei care sugerează că ai o problemă?

Este ușor să vorbim despre o accidentare fizică și să alegem acțiunile corecte în acest caz :) Din păcate, pentru majoritatea oamenilor este o provocare prea mare să accepte și să parcurgă acest proces în cazul traumelor emoționale... ei preferând să ia calmantele minții: ignorarea și ascunderea.

Trauma emoțională este felul în care subconștientul nostru înregistrează un eveniment foarte neplăcut din viața noastră, indiferent dacă îl experimentăm direct sau suntem doar martori la el. Subconștientul nostru creează un mic program (tipar emoțional) pe care îl va folosi automat în contexte similare din viitor. Aceste programe sunt activate automat, astfel încât ajungem să aplicăm în prezent programe create în trecut fără să analizăm obiectiv situația actuală.

Una dintre traumele cele mai întâlnite în societatea noastră se manifestă prin frica de a vorbi în fața unui public. Am fost traumatizați încă din primii ani de școală, atunci când eram scoși la tablă și trebuia să arătăm ce știm. Bineînțeles, fiind în proces de învățare nu aveam cum să știm de fiecare dată tot și perfect, astfel încât - cel puțin la început - experiențele se terminau cu observații și cu senzația că greșim și nu suntem suficienți. Ca adulți, am păstrat în noi această traumă, astfel încât atunci când trebuie să vorbim în fața unui public ni se activează aceeași frică de a greși, de a fi judecați, de a nu fi suficient de buni, de a nu fi acceptați.

Oricât de mult am lucra cu blândețe și răbdare la această frică de a vorbi în public, niciodată nu va fi suficient doar atât ca să scăpăm de ea. Oricâtă susținere am avea din partea celorlalți și oricât de mult am exersa singuri, cu blândețe și răbdare adresăm doar manifestarea fricii și nu lucrăm la a diminua activarea acesteia.

Cineva care investește 2 ani din viață să devină orator, dar vorbește doar în fața oglinzii, la primele ieșiri în public va fi tot un începător. Însă cineva care investește doar 2 luni din viață să învețe teoria iar apoi se aruncă ”în gura lupului” și începe să facă prezentări, în 2 ani devine un orator bun. Indiferent când aleg să facă primele prezentări în public, primele experiențe vor fi foarte solicitante emoțional și neplăcute. Însă, pe când primul doar începe să facă greșeli, să ajusteze teoria cu practica și să lucreze pe controlul emoțiilor proprii, al doilea a trecut de mult prin aceste provocări și poate să se focuseze doar pe îmbunătățirea materialului predat. 

Una dintre justificările pe care le aud des din partea celor care evită să își înfrunte traumele (și astfel să își ofere șansa de a le rezolva) este că ”încă nu sunt pregătit”. Realitatea este că niciodată nu poți fi cu adevărat ”pregătit” să îți înfrunți traumele, părțile dureroase și întunecate din tine. Oricât de mult te-ai pregăti, atunci când intri adânc în tine va durea și va fi foarte dificil.

Așa că oamenii preferă să stea într-o zonă de confort și să ignore problemele reale, sau să se victimizeze și să paseze responsabilitatea altora. Ei aleg siguranța unei închisori în detrimentul pericolului asociat libertății. Ei renunță la a fi fericiți și aleg să se considere victime care au nevoie de un tratament protector preferențial. Ei preferă să își canalizeze timpul și energia în ”a se pregăti” în loc să canalizeze aceleași resurse în ”a depăși”.

Problema mare este că prin această atitudine ei își neagă o parte importantă din ce sunt. Ei nu mai sunt un întreg echilibrat, ci două părți într-o cursă de urmărire. Partea traumatizată încearcă să se manifeste iar cealaltă parte fuge să nu fie ajunsă. Este o cursă care consumă energie și care duce la disociere și falsitate, la condiționări, la vulnerabilitate toxică, la deprimare și la diverse afecțiuni fizice. Da, traumele nerezolvate pot să genereze în timp inclusiv boli grave, fizice sau psihice!

Rezolvarea traumelor trebuie atât să combine blândețea și răbdarea cu acțiuni mai ferme, cât și să combine procese continue de pregătire cu acțiuni punctuale de transformare.

Următoarele procese ar trebui să le derulezi continuu, pe întreaga durată a vieții. Ele ajută nu doar la rezolvarea unor traume ci și la dezvoltarea unei personalități frumoase și echilibrate. Aceste procese ar putea reprezenta ”pregătirea” necesară pentru abordarea traumelor. Important este că ele se fac dintr-o stare de relativ confort, în care provocările emoționale sunt moderate, astfel încât să poată fi formate tipare noi fără a fi declanșate cele vechi.

• dezvoltă-ți inteligența emoțională. Studiază despre emoții - despre cum ne modelează percepția realității și cum ne influențează interacțiunile cu ceilalți. Învață să îți recunoști stările emoționale, să le accepți și să le schimbi dacă este nevoie.
• exersează să fii cât mai prezent și cât mai conștient. Chiar dacă ai reacții instinctuale, obișnuiește-te să analizezi detașat situația actuală, pentru a putea face alegeri noi și a nu repeta automat alegeri formate în etape trecute ale vieții tale.
• exersează-și introspecția. Când faci o judecată, când simți o emoție puternică, când alegi o anumită acțiune - întreabă-te de ce faci asta? Și nu te mulțumi cu primul răspuns, deoarece probabil va fi superficial și nu va ilustra motivul real.
• exersează-ți curajul. Încearcă să te expui cât mai des unor contexte și activități noi, relativ sigure, și lasă-te să simți emoții puternice. Treptat vei prinde încredere în capacitatea ta de a supraviețui provocărilor.
• exersează-ți încrederea. Trebuie să ai încredere în tine și trebuie să poți acorda încredere și altora. Nu tuturor și nu în toate contextele, însă o încredere scăzută își este extrem de dezavantajoasă. Doar având încredere poți învăța de la alții.

Ca să parcuri aceste procese ai nevoie în primul rând de informații: citește, participă la prezentări și cursuri. Ideal ar fi să ai și un mentor care să te ajute să te orientezi în multitudinea de informații și care să își indice o nouă direcție când te simți pierdut. Apoi, ai nevoie să implementezi ce ai învățat - cu tine și cu cei din jurul tău. Trebuie să acționezi, să obții feedback, să te adaptezi iar apoi să reiei întregul proces la un nivel mai înalt de înțelegere și eficiență. Un grup de suport cu oameni cu preocupări, nevoi și înțelegere similare te-ar ajuta foarte mult.

Însă după ce ai încercat partea blândă și răbdătoare și nu ai reușit (sincer) să scapi de o traumă, este timpul să o înfrunți direct. Dacă te-ai pregătit să vorbești în public, este timpul să ții o prezentare cu public. Este timpul să te scufunzi în emoțiile puternice și să încerci să navighezi printre ele. Dacă ai o trauma despre care nu ai vorbit, este timpul să găsești persoana potrivită și să vorbești despre ce te doare. Dacă îți este frică să rememorezi un episod dureros, este timpul să o faci cu cât mai multe detalii.

Important este să realizezi că în prezent tu nu mai ești persoana din trecut. Astfel, acum trebuie să alegi să fii un observator al experienței pe care sinele tău din trecut a avut-o. Tu ești acum o persoană mai matură, mai capabilă, mai puternică, care poate gestiona mult mai bine situația din trecut. Astfel, trebuie să atribui sinelui tău din trecut evenimentele de atunci și să îi atribui sinelui tău din prezent alte interpretări și alte acțiuni. Tu te remodelezi și accepți că ai devenit o altă persoană, care nu mai este definită de experiențele trecute mai mult decât un fluture este definit de către o omidă.

Și acest proces poate fi derulat singur, însă este mult mai greu, durează mult mai mult și uneori este chiar imposibil să vedem soluții din afara perspectivei noastre. De aceea, pentru această etapă este extrem de util un mentor / ghid care să te ajute să vezi ceea ce lipsa de experiență sau traumele tale nu își permit să vezi. În plus, mentorul poate să te ajute să aproximezi cât de mult să intri în analizarea traumei astfel încât să fie un proces constructiv, de transformare și nu unul de autovictimizare sau traumatizare suplimentară. Bineînțeles, mentorul este extrem de util în a-ți oferi spațiul sigur în care să revii după terminarea procesului, spațiu de care ai nevoie să te odihnești și să te reechilibrezi.

Prin toate activitățile mele (Krav-Maga, supraviețuire, AcroYoga, terapie fizică și emoțională, mentorat) provoc oamenii să își depășească limitele datorate traumelor sau pur și simplu necunoașterii unor variante mai bune. Le ofer întâi un cadru în care să se echilibreze și să se simtă în relativă siguranță, însă apoi îi scot din zona de confort și îi sprijin să se transforme într-o versiune mai bună a lor. Acționez ca un catalizator care intensifică o reacție chimică pentru a ajunge mai repede la rezultatul dorit. Da, de cele mai multe ori procesul este foarte intens emoțional și neplăcut, însă rezultatul este benefic.

Tu ce ai prefera: să simți câteva minute de durere intensă când ortopedul îți aliniază oasele rupte sau să îți porți piciorul deformat zi de zi, pentru tot restul vieții? Ai prefera vindecarea reală sau frica și nevoia continuă de a te proteja?

Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!

László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România

Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook. Dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!