REZUMAT: Lansez un curs NOU, care conține schimbări mari ale listei de tehnici și ale metodologiei de predare. Este bazat pe experiența mea de aproape 20 ani în Krav-Maga și pe lucrul cu mii de cursanți. Noul curs este focusat pe predarea principiilor și tehnicilor într-o ordine care să faciliteze creșterea reală și mai rapidă a capacității de supraviețuire a cursanților. Predau Krav-Maga ca artă marțială, însă cu focus pe partea marțială și de eficiență practică, urmând ca cea de artă să fie detaliată după obținerea centurii negre.
Din 2004 până în 2015 - timp de 11 ani - am predat Krav-Maga ca artă marțială sub formă de antrenamente SĂPTĂMÂNALE. Focusul era pe pregătirea meticuloasă și de durată. Predam Krav-Maga ca artă marțială, purtam kimonouri iar evoluția participanților era marcată de centuri colorate. Predam tehnicile conform unei liste similare cu cea concepută inițial de Imi Lichtenfeld.
Din 2013 până în prezent - în ultimii 9 ani - predau în paralel cursuri INTENSIVE de câte 1-6 zile. Focusul este pe creșterea în timp foarte scurt a capacității de supraviețuire a agresiunilor specifice temei abordate. Predau tehnici din Krav-Maga de la cele de bază până la cele mai avansate, permanent în contextul violențelor reale. Abordez multe elemente de psihologie (a agresorului și a victimei) și stimulez formarea unei mentalități diferite. Ne antrenăm în îmbrăcăminte și încălțăminte de stradă. Voi continua să predau aceste cursuri cu o frecvență de 1-2 ori pe an.
Din 2015 până în prezent - în ultimii 7 ani - am predat în premieră cursurile ANUALE. Focusul era pe învățarea Krav-Maga ca artă marțială într-un format mai condensat, care să permită și participarea persoanelor din alte localități. Cursurile se desfășurau o dată pe lună, cate 14 ore în weekend, timp de 10 luni pe an. Am planificat predarea întregii materii în 3 ani, în care se combinau cele 10 weekend-uri de predare cu posibilitatea de a aprofunda împreună cu colegii din anii mai mici. Programul acestor cursuri includea inclusiv formarea ca instructor de Krav-Maga.
Când am trecut de la cursurile săptămânale la cele anuale, am trecut de la predarea de ”antrenamente” la predarea de ”cursuri”. Aceasta a fost o schimbare radicală legată de raportarea la procesul de predare: scopul principal a trecut de la formare a unor abilități fizice la cea de schimbare a mentalității și implicit a comportamentului în toate aspectele vieții. Este un proces educativ, mult mai complex decât un simplu antrenament fizic.
În prezent sunt la o nouă COTITURĂ. Societatea și oamenii se schimbă tot mai accelerat iar ceea ce funcționa în urmă cu câțiva ani nu mai funcționează acum. Mă refer în acest context la disponibilitatea cursanților de a urma anumite formate de cursuri.
Când am început să învăț prima artă marțială (Shotokan, în 1989) elevii se considerau onorați să fie primiți la antrenamente. Exista un respect foarte puternic față de instructor și o autoasumare foarte puternică de a participa la toate antrenamentele. Iar pe vremea aceea era normal să ai 3 antrenamente pe săptămână a câte 2 ore fiecare, la care se adăugau uneori antrenamente în weekend, în aer liber.
Disponibilitatea oamenilor de a practica o artă marțială (care necesită efort intens, constant și de durată) scade tot mai mult. Și nu mă refer doar la Krav-Maga, ci la toate artele marțiale. Seriozitatea și implicarea s-a păstrat aproape exclusiv la cei puțini care fac performanță. Inițial s-a renunțat la un antrenament pe săptămână, rămânând doar două. Apoi s-a redus durata antrenamentului de la 2 ore la 1,5 ore.
În ultimii ani a apărut o presiune mare pe reducerea duratei la o oră și pe crearea unor condiții artificiale (și nocive) de confort – pauze inutile, băut apă des, ștergerea transpirației cu prosopul, glume și comentarii în timpul cursului, schimbarea tehnicii dacă este prea solicitantă etc. Oamenii vor rezultatele celor de acum 30 de ani însă nu sunt dispuși să depună același efort. Vin cu ”teorii de antrenament moderne” care formează oameni slabi și resping metodele de antrenament care au format atâtea generații de oameni puternici.
Acum urmează să fac o nouă schimbare RADICALĂ, nu doar în structura cursurilor ci și în cea a materiei predate. Cursurile anuale au fost gândite foarte bine și sunt extrem de eficiente dacă sunt practicate așa cum au fost planificate. Însă cu foarte puține excepții, cursanții nu au motivația necesară pentru a participa la cele 2-3 cursuri de weekend pe lună necesare în anii 2 și 3 de pregătire. Iar eu nu vreau să compromit eficiența predării și să promovez la centuri noi oameni care nu acumulează o durată suficientă de pregătire care să le asigure nu doar cunoștințele ci și abilitățile necesare.
Voi lansa în această toamnă un nou format de curs: CURSURILE DE WEEKEND. Acest program de învățare Krav-Maga ca artă marțială permite obținerea centurii negre în puțin peste 4 ani de pregătire prin cursuri desfășurate în câte un weekend în fiecare lună. Sunt ideale celor cu timp liber limitat și celor din alte localități, care însă vor să învețe serios și să își dezvolte abilități practice cu adevărat eficiente.
Deci, STRUCTURA cursului este clară: începem în octombrie 2022 și continuăm cu 6 module de câte 7 luni (pentru centurile galbenă, portocalie, verde, albastră, maro, neagră). Vom face câte 2 luni de pauză în fiecare an, în lunile august și septembrie. Planificarea cursurilor și înscrierile pentru fiecare centură se vor face înainte de începerea fiecărui modul.
Cursurile se vor desfășura într-o sală de sport din Cluj-Napoca, sâmbătă între orele 10-17 și duminică între orele 9-16. Da, cele 7 ore de curs / zi sunt foarte solicitante, însă alternez solicitările și adaug pauze când este nevoie astfel încât toată lumea să poată să se descurce. Dovadă sunt sutele de cursanți cu vârste în 13-54 ani care au absolvit aceste cursuri.
Deoarece durata modulelor s-a lungit, noile serii vor începe de fiecare dată în altă lună (nu doar în octombrie ca și până acum). Următoarea serie pentru începători va începe cel mai devreme în februarie 2024. Deci, dacă te interesează să înveți Krav-Maga în acest format de la primul instructor de Krav-Maga din România, îți recomand să te înscrii acum, la seria care va începe în octombrie anul acesta.
Legat de MATERIA predată, mi-a luat 16 ani de învățare, practică și predare ca să îmi permit să încep să reorganizez materia de Krav-Maga. Doar în ultimii 3 ani am experimentat niște schimbări, făcând o muncă de pionierat în a restructura materia pentru a crește eficiența predării fără însă a altera creația lui Imi Lichtenfeld. Tatăl meu îmi spunea că în mediul academic ai nevoie de 3 ani și de 3 generații de studenți pentru a crea un curs nou: în primul an creezi și predai noua ta viziune, în al doilea an repari ce nu a funcționat cum ai sperat iar în al treilea an faci reglajele fine.
Imi Lichtenfeld când a predat celor 10 elevi ai săi nu a avut nici o programă de curs – practic a predat ce a știut, așa cum i-a venit și cum a fost stimulat de către întrebările elevilor. Imi a creat o singură listă de tehnici pe care a dat-o elevilor lui doar la ceremonia pentru primirea centurii negre. Elevii lui Imi care au continuat să predea au început să schimbe această listă încă de pe vremea în care trăia Imi, iar majoritatea au schimbat-o complet după moartea lui. Eu am predat după o listă adaptată de Yaron Lichtenstein, care seamănă mult cu lista inițială a lui Imi. Practic, Imi a creat doar prima ”versiune de curs” pe care elevii lui au încercat să o îmbunătățească după înțelepciunea proprie, cu rezultate mai bune sau mai proaste.
Însă nici măcar Yaron nu a predat după lista respectivă (a lui Imi sau cea adaptată de el) atât timp cât a trăit în Israel. Eu mi-am început pregătirea în Krav-Maga cu Onn Chen, care a primit centura neagră de la Yaron în Israel. Iar el mi-a spus că nu exista nici o ordine prestabilită a tehnicilor predate iar centurile le primeau fără examen, atunci când Yaron considera că le merită (probabil când observa un progres general evident).
Din punctul meu de vedere, să predau NEALTERAT Krav-Maga-ul creat de Imi ca artă marțială înseamnă 3 aspecte importante: să pun accent pe principiile stabilite de Imi, să predau tehnicile așa cum au fost concepute de Imi și să urmăresc educarea cursanților pentru a deveni persoane mai bune și cu o viață mai armonioasă. Însă asta îmi oferă libertatea de a rearanja tehnicile astfel încât să facilitez învățarea și evoluția mai rapidă a cursanților.
Cea mai importantă schimbare este mutarea focusului dinspre partea de ”artă” spre cea ”marțială” din Krav-Maga-ul pe care l-am învățat. Astfel, cursanții vor învăța întâi elementele de care au vitală nevoie pentru supraviețuirea unei confruntări violente și doar ulterior, dacă vor să aprofundeze, vor putea studia toată viața și elementele ”artistice”. În plus, am încercat să diferențiez cât mai clar tehnicile de exemplele de utilizare, tehnicile de luptă de exercițiile de dezvoltare fizică, tehnicile utilizabile pe stradă de cele care sunt prea complexe pentru acest scop.
Două exemple pot ajuta la înțelegerea acestei abordări:
Realitatea arată că cei care studiază mai mult o artă marțială se împuținează dramatic cu trecerea timpului. Se pune că pentru a obține o centură neagră bună trebuie să înceapă 1.000 de oameni cursurile... Deci, eu consider ca dacă tot te pregătești doar 1-4 ani, mai bine înveți doar ceea ce îți poate folosi direct iar celelalte elemente le poți aprofunda ulterior. Pentru mine artele marțiale în general sunt un stil de viață și le voi practica atât timp cât sunt fizic capabil, deci cei ca mine pot să exerseze ulterior cât de mult și de detaliat vor, inclusiv săriturile spectaculoase :)
În cei aproape 20 ani de învățare și predare Krav-Maga (pe lângă cei 15 ani de pregătire în alte arte marțiale) am EVOLUAT constant iar această evoluție s-a reflectat în ceea ce am predat și în felul în care am predat. Periodic evoluția s-a reflectat în noile structuri ale cursurilor. Acum sunt la apogeul cunoașterii și experienței mele, deci cursul pe care îl lansez este cel mai bun de până acum. Bineînțeles, peste câțiva ani voi fi și mai înțelept și poate voi dezvolta un curs și mai bun, însă până atunci tu ai putea deja evolua foarte mult pregătindu-te cu mine.
Te invit să te ÎNSCRII la unul dintre cele trei nivele de pregătire, în funcție de nivelul tău actual.
Indiferent de nivelul tău, ai ori posibilitatea de a începe pregătirea pentru o nouă centură ori cea de a aprofunda ceea ce ai învățat anterior. Aprofundarea îți oferă o mulțime de avantaje: îți reîmprospătezi cunoștințele, îți dezvolți reflexele, exersezi cu parteneri noi, înțelegi aspecte mai fine ale principiilor și tehnicilor, poți fi atent la metodologia de predare.
Sper să ne (re)întâlnim în sala de sport pentru a evolua frumos și eficient împreună!
Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.
Dacă ai nevoie de un sfat personal, nu ezita să mă întrebi!
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
© 2004-2024 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România