Încercăm să ne apărăm pentru că am fost răniți. Mulți dintre noi am început să fim răniți încă în burta mamei, influențați de traumele trăite de mamă. Travaliul prea lung sau nașterea grea sunt procese traumatizante, iar dacă am fost separați de mamă imediat după naștere am suferit traume suplimentare. Înainte de 6-7 ani nu avem capacitatea de a raționa și nu putem analiza noi înșine realitatea din jurul nostru, așa că preluăm tiparele și traumele membrilor apropiați ai familiei - în special ale mamei. Iar până la vârsta de 8 ani 80% din personalitatea noastră este deja definită! Asta înseamnă că tiparele de gândire și emoționale preluate și formate până la 8 ani ne vor influența puternic toate alegerile din viața noastră.
Până la 8 ani ne formăm și principalele strategii de apărare. Acestea sunt modalități prin care subconștientul nostru încearcă să ne apere de amenințările din jur - reale sau imaginare. Chiar dacă ulterior creştem şi - teoretic - ne transformăm în adulţi, în noi rămân active două entități: copilul interior și protectorul. Copilul interior va fi întotdeauna parte din noi și va rămâne permanent vulnerabil. Protectorul o dată dezvoltat va continua să ne apere toată viața. Doar cei norocoși își vor dezvolta o a treia entitate: adultul conștient.
Unul dintre principalele roluri ale adultului este să echilibreze protectorul. Cu un protector ineficient vom trăi permanent în frică, iar cu unul excesiv vom trăi ca la închisoare, în spatele zidurilor ridicate de noi. Ambele variante sunt însoțite de multă suferință emoțională, care de multe ori se manifestată prin afecțiuni fizice / boli.
Câteva modalități prin care protectorul din noi acționează sunt:
Majoritatea avem mai multe strategii de apărare, ca zidurile de apărare ale unei cetăți: dacă zidul exterior este cucerit, activăm un alt gen de apărare, printr-un zid interior. Probabil vei gândi că tu nu ai acest gen de comportamente, însă acestea sunt procese care acționează automat, la nivelul subconștientului. Putem să le conștientizăm și chiar să le controlăm dacă lucrăm la aspecte specifice ale dezvoltării noastre personale.
Revenind la protector, rolul acestuia a fost vital în prinii ani ai existenței noastre. Însă pe măsură ce se dezvoltă adultul, mare parte din atribuțiile de interpretare a realității și de apărare ar trebui să fie preluate de acesta. Altfel, riscăm să rămânem permanent la nivelul de dezvoltare emoțională al unui copil sau adolescent, cu reacții specifice acestora la amenințările din jurul nostru. Realitatea este că în societatea actuală, din anumite puncte de vedere mai mult de jumătate din oameni nu au trecut de nivelul de dezvoltare emoțională al unui adolescent, chiar dacă trăiesc în corpul unui adult sau bătrân. Foarte puțini oameni devin adulți conștienți și suficient de echilibrați emoțional.
În tranziția de la adolescent la adult trebuie să ajungem să ne cunoaștem și să ne controlăm eficient strategiile de apărare și supraviețuire. Oricare dintre strategiile de mai sus pot fi eficiente și utile - doar utilizarea lor exagerată este nocivă. Este vital să putem să trăim relaxați, fără ziduri de apărare. Însă trebuie să fim pregătiți să ridicăm zidurile necesare când suntem în pericol. Iar apoi trebuie să putem să le demolăm pentru a trăi din nou relaxați și fericiți.
Zidurile pe care le ridicăm și le păstrăm permanent (chiar și după ce amenințarea trece) de fapt ne îndepărtează de oamenii bine intenționați și de experiențele frumoase din viață. În plus, cei răuvoitori sau nesimțiți vor continua să ne agreeze în continuare, oricât de mari ar fi zidurile noastre. Cu cât zidurile sunt mai mari, cu atât va intra mai puțină lumină și se va ofili tocmai ceea ce încercăm să protejăm în interiorul nostru.
După cum predau la toate cursurile de Krav-Maga și supraviețuire, este vital să putem ridica ziduri de apărare. Însă doar ridicarea zidurilor (doar apărarea) este ineficientă pe termen lung. Nu există cetate - oricât de bine ar fi fortificată - care să reziste la un asediu suficient de lung. În plus, chiar și în timp ce rezistă, locuitorii cetății trăiesc permanent cu teamă, într-un spațiu închis, cu multe privațiuni, ca la închisoare.
Singura strategie eficientă este ca pe lângă apărare să știm și să fim capabili să atacăm. Trebuie să putem respinge / neutraliza agresiunile suficient de eficient încât să putem ieși în afara cetății și să ne bucurăm de viață. Trebuie să stăpânim 3 stări distincte și să putem comuta oricând între ele:
Deci, zidurile de protecție sunt doar soluții de scurtă durată. Chiar dacă majoritatea oamenilor își trăiesc majoritatea vieții parțial închiși sau chiar total închiși, eu îți recomand să lași cât mai des zidurile jos astfel încât să ajungă la tine cine merită, și să folosește agresiunea doar față de cei care îți vor cu adevarat răul. Astfel vei avea o viață armonioasă atât în relația cu cei din jurul tău cât și - mai ales - cu tine (cu copilul, apărătorul și adultul din tine).
Bineînțeles, pentru a putea lăsa jos zidurile de apărare trebuie să știi că poți reacționa eficient la o amenințare bruscă. Trebuie să știi că poți neutraliza eficient o agresiune. Iar acest lucru se învață. Citește celelalte Articole și urmărește Filmările de pe acest site. Acestea conțin foarte multe informații utile care te pot ajuta să îți schimbi perspectiva, să devii mai puternic și să te simți mai în siguranță. Iar pentru a afla despre următoarele cursuri poți să te abonezi la Noutățile prin e-mail și să dai Like paginii de Facebook.
Iar dacă ai nevoie de un ghid / mentor pentru a te ajuta să te cunoști mai bine și să îți transformi viața într-o versiune mult mai bună a ei, poți apela la mine. Te pot ajuta să afli obiectiv cum ești acum, să întelegi cum ai ajuns aici, să te eliberezi de traumele din trecut, să prinzi curajul să-ți schimbi viitorul, să îți (re)descoperi puterea interioară, să ai curajul să te deschizi și să trăiești liber.
Ești aici să te bucuri de viață, nu să te lupți cu ea. Alegerea îți aparține!
Fii conștient(ă) și trăiește în siguranță!
László Pethő
Instructor, terapeut și mentor
Primul instructor de Krav-Maga din România
© 2004-2023 Stability in Motion SRL. Toate drepturile sunt rezervate.
CIF 25710836 | Reg.Com. J12/1337/2009 | Sediul social: Calea Floresti 3/26, Cluj-Napoca, România